Administratie

Au început lucrările de refacere şi modernizare a Casei de Cultură din Brezoi

Unul dintre cele mai importante proiecte aflate în prezent în derulare la Brezoi vizează refacerea Casei de Cultură. Clădirea a fost distrusă într-un incendiu, în 2000, iar de atunci primarul Robet Schell a căutat cele mai bune soluţii pentru a fi reabilitată. La un moment dat, s-a ivit oportunitatea ca acest obiectiv să fie realizat prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI). Contractul de proiectare, execuţie şi asistenţă tehnică a fost atribuit anul trecut, licitaţia fiind câştigată de firma Hispano Construct, de la Rm. Vâlcea, la valoarea de 2,29 milioane lei, fără TVA. Lucrările au început de câteva luni şi vor fi încheiate cel mai probabil în cursul acestui an. Vă reamintim că noua casă de cultură de la Brezoi va fi una ultra-modernă, cu 370 de fotolii în sala de spectacole, sisteme de lumini şi sonorizare hi-tech.

Articole Similare

Back to top button