Diverse

Arbitrii vâlceni îşi reiau pregătirile în această săptămână

Joi, 19 ianuarie, va fi prima zi de curs pe 2012 pentru arbitrii vâlceni. Preşedintele CJA Vâlcea, Grigore Tomoiagă va suna adunarea, reunirea coincizând cu prima şedinţă teoretică de la Sala Sindicatelor. Aceasta se va ţine joi, de la ora 18.00. În cadrul primei acţiuni din noul an, arbitrilor li se va comunica şi programul după care se vor ghida până la reluarea campionatului. Se vor regăsi în cadrul acestuia, cu siguranţă, câte o şedinţă de pregătire teoretică şi două de pregătire fizică. Antrenamentele se vor desfăşura în fiecare joi şi duminică, la stadionul Municipal. Altfel, o bună parte din arbitrii vâlceni, cei ce fac parte din loturile naţionale (Augustus Constantin, Adrian Comănescu, Florin Păunescu, Cătălin Buşi, Teodor Crăciunescu, Marius Badea, Daniel Demetrescu – Liga I + Liga a II-a, dar şi Alin Croitoru, Claudiu Tomoiagă, Claudiu Cîrstea, Bogdan Diculoiu, Nicolae Dobrică, Silviu Donţu, Alexandru Mihăilă, Simona Sima, Marian Truţă, Ionuţ Zaharioiu şi Marian Joiţa – Liga a III-a), şi-au reluat deja pregătirile din primele zile ale lui 2012. Aceştia au început din timp antrenamentele întrucât în luna februarie vor fi testaţi de Comisia Centrală a Arbitrilor, condusă de Ion Crăciunescu. Arbitrii şi arbitrii asistenţi din primele două ligi vor fi testaţi fizic şi teoretic la Bucureşti, între 9 şi 12 februarie, iar cei de la Liga a III-a, pe 23 februarie. Cavalerii fluierului şi ai fanioanelor din judeţ, ce oficiază meciuri la Liga a IV-a, a V-a şi la meciurile de juniori din Vâlcea, vor avea puţin mai mult timp la dispoziţie pentru pregătire. Ei vor fi supuşi examinării ultimii. Comisia Judeţeană a Arbitrilor Vâlcea a ales să-i testeze pe aceştia în ultimul week-end de dinaintea reluării Ligii a IV-a şi a V-a. Probele fizice şi teoretice vor fi susţinute pe 25 sau 26 februarie, cu o săptămână înaintea începerii meciurilor oficiale din retur.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button