Liga I

Arbitrii vâlceni de Superligă, testare spartană la Cheile Grădiştei

Săptămâna trecută, între 8 şi 11 ianuarie, arbitrii de Superligă au susţinut testarea de dinaintea reluării campionatului. Au avut parte de o pregătire spartană, în condiţii speciale, pentru a putea face faţă condiţiilor riguroase. Examenul fizic a fost susţinut la munte, la Cheile Grădiştei, pe frig şi zăpadă. Acolo, Comisia Centrală a Arbitrilor a organizat şi cursul de perfecţionare. Printre cei prezenţi s-au aflat şi patru vâlceni, respectiv arbitrii Cătălin Buşi şi Marius Badea (asistent), dar şi Adrian Comănescu (membru CCA şi observator de arbitri la Superligă). Spre finalul stagiului a ajuns la Cheile Grădiştei şi arbitrul FIFA Iulia Demetrescu. De asemenea, la cursuri au participat şi arbitrii şi asistenţii certificaţi VAR, o parte din ei din on-line. La această categorie (VAR) Vâlcea are în plus faţă de cei menţionaţi alţi doi reprezentanţi, pe Florin Păunescu şi Alin Olaru.
FRF a precizat că programul întâlnirii de la Cheile Grădiştei a inclus testări teoretice şi fizice, analize video din prima parte a campionatului, dar şi din competiţii internaţionale, împreună cu membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor.
”În primul rând, trebuie să spun că avem o competiţie foarte disputată. Acesta este un lucru benefic, toate echipele se luptă, sunt meciuri foarte strânse, de aici rezultând multe situaţii de analizat pentru arbitri. Per total, mă declar mulţumit. Avem, de asemenea, şi VAR-ul care ne ajută cu deciziile care nu au putut fi luate pe terenul de joc. Cred că devenim din ce în ce mai buni de la an la an după implementarea VAR. Nu trebuie să uităm că suntem în doar al doilea an de la implementare, rezultatele de până acum fiind mulţumitoare, dar putem obţine rezultate şi mai bune pe viitor”, au fost concluziile trase de Kyros Vassaras, preşedintele CCA. După cum se ştie, Superliga se reia la finele acestei săptămâni, cu meciurile etapei a 22-a. Având în vedere că au trecut cu bine peste testări, arbitrii vâlceni urmăresc delegările CCA.

Articole Similare

Back to top button