Fără categorieFotbalDiverse

Alexandru Crânguşi, „omul cu crocodili”, vrea să fie vicepreşedinte la AJF

alexandru crangusi nicolae balcescuPrintre cei patru candidaţi care se vor lupta pentru a ocupa funcţia de vicepreşedinte al AJF Vâlcea, la alegerile din 27 februarie, se va număra şi Alexandru Crânguşi. Omul de fotbal din comuna Nicolae Bălcescu este recunoscut în judeţ (şi nu numai!), în special pentru celebrul episod cu crocodili, din urmă cu peste un deceniu. La vremea respectivă, Crânguşi a „inventat” o măsură inedită de a evita incidentele pe stadioanele de fotbal. Acesta a spus că va pune crocodili în pârâiaşul care străjuia terenul de joc din comuna Nicolae Bălcescu, pentru a-i împiedica pe suporteri să pătrundă pe gazon. Ştirea a fost preluată de toată mass media naţională (inclusiv de canalele TV), iar în plus a ajuns şi prin presa din Marea Britanie.


„Am fost implicat în fotbalul judeţean din anul 1973”

În ceea ce priveşte cariera sa, Sandu Crânguşi spune că are o carte de vizită impresionată, ce îl recomandă pentru a ocupa funcţia de vicepreşedinte al AJF Vâlcea. „Activitatea mea în fotbalul din Vâlcea e foarte cunoscută de toţi microbiştii. Am fost implicat efectiv încă din anul 1973, iar asta înseamnă că am în spate 43 de ani de când mănânc fotbal pe pâine, cum se spune. În 1973, eram jucător la Oltul ASA Rm. Vâlcea, în Divizia C. Ulterior, eu am pus bazele echipei de fotbal de la Întreprinderea Hidraulică (actualmente Hervil), iar apoi am fost membru-fondator şi la Metalul IUCF Rm. Vâlcea. Tot eu am înfiinţat prima echipă de fotbal şi în comuna Nicolae Bălcescu, unde am amenajat şi un stadion din banii mei. Pe de altă parte, ţin să mai menţionez că am fost şi arbitru categoria 1. Aşadar, am cu ce să mă mândresc! Oamenii de fotbal mă cunosc foarte bine, iar asta înseamnă că pot să îndeplinesc foarte bine rolul de vicepreşedinte al AJF”, a subliniat Crânguşi. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button