Diverse

Alexandra Badea participă cu naţionala României la Campionatul Mondial de tineret

* turneul final al acestei competiţii are loc în perioada 1-15 iulie, în Ungaria

Naţionala de tineret a României va participa, în perioada 1-15 iulie, la turneul final al Campionatului Mondial Under 20, care va avea loc în oraşul Debrecen, din Ungaria. La această competiţie, tricolorele pregătite de antrenorii Gheorghe Tadici (HC Zalău) şi Bogdan Burcea (SCM Craiova) vor face parte dintr-o grupă foarte complicată. Astfel, naţionala noastră va înfrunta, în ordine, în zilele de 2, 4, 5, 7 şi 8 iulie, selecţionatele similare ale Japoniei, Paraguay-ului, Olandei, Danemarcei şi Angolei.

Handbalista vâlceană va rata perioada de cantonament cu HCM

În lotul României pentru Campionatul Mondial de tineret din Ungaria a fost convocată şi o jucătoare de perspectivă de la HCM Rm. Vâlcea: extrema dreaptă Alexandra Badea (20 de ani). Aceasta a avut o evoluţie bună în preliminarii, când naţionala noastră a câştigat la pas grupa de la Cluj-Napoca, obţinând trei victorii, în faţa Croaţiei (33-25), Georgiei (32-13) şi Ucrainei (28-27). Aşa cum se cunoaşte, în aceste trei dueluri, Alexandra Badea a marcat, în total, zece goluri (din care cinci cu Croaţia, două cu Georgia şi trei cu Ucraina)
Din cauza participării la această competiţie de anvergură, handbalista vâlceană va rata cantonamentul HCM-ului de la Cheile Grădiştei, de la jumătatea lunii iulie, dar ulterior va fi la dispoziţia antrenorului Florentin Pera pentru restul pregătirii de vară.

România a fost campioană mondială de tineret la ediţiile din 1995 şi 1999

Având în vedere performanţele obţinute în trecut de naţionala României, la acest nivel de vârstă (care au culminat cu titlurile mondiale cucerite în 1995 şi 1999), tinerele tricolore vor porni la drum şi de această dată cu gândul de a ocupa o poziţie cât mai înaltă în topul final al Campionatului Mondial, în speţă de a-şi adjudeca măcar o medalie. În 1995, din prima reprezentativă de tineret, antrenată de Constantin Cojocaru, Ioan Băban şi Remus Drăgănescu au făcut parte jucătoare precum Narcisa Lecuşanu, Simona Gogîrlă, Steluţa Lazăr (Luca), Carmen Amariei, Stăncuţa Ghionea (Guiu) sau Ildiko Kerekes Barbu, iar în 1999 selecţionerii Dumitru Muşi şi Mircea Bucă au avut la dispoziţie alte handbaliste de geniu, în frunte cu Aurelia Stoica (Brădeanu), Cristina Vărzaru, Roxana Gatzel, Ramona Farcău, Valeria Motogna (Beşe) sau Talida Tolnai.
Pe lângă trofeul suprem din 1995 şi 1999, tricolorele au obţinut şi trei medalii de bronz la Campionatele Mondiale de tineret, în anii 1977, 1997 şi 2016. La ultima dintre aceste trei ediţii (din 2016), când formaţia era pregătită de antrenorii Ion Crăciun şi Cezar Preda, din lot au făcut parte, printre altele, Yuliya Dumanska, Hermina Stoicănescu, Cristina Laslo şi Florentina Craiu.
Actuala naţională Under 20 a României, antrenată de Gheorghe Tadici şi Bogdan Burcea, o are ca lideră incontestabilă pe Sorina Tîrcă (fiica legendarei jucătoare Mariana Tîrcă). (N.C.)

HANDBAL FEMININ / CAMPIONATUL MONDIAL UNDER 20
Debrecen (Ungaria) / 1-15 iulie 2018

Programul meciurilor naţionalei României din grupa iniţială:
• Luni, 2 iulie (Ora 15.00): România – Japonia
• Miercuri, 4 iulie (Ora 17.00): Paraguay – România
• Joi, 5 iulie (Ora 17.00): Olanda – România
• Sâmbătă, 7 iulie (Ora 16.30): România – Danemarca
• Duminică, 8 iulie (Ora 19.00): România – Angola

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button