Liga IV

AJF tace şi le-o coace!

Viitorul Valea Mare, amendată cu 5 milioane pentru neprezentarea de la Popeşti

* asta în ciuda faptului că primarul Constantin Briceag a susţinut faptul că nu a ştiut că meciul cu Experti 2000 va avea loc duminică şi nu sâmbătă

Primarul Constantin Briceag este extrem de dezamăgit de decizia Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Vâlcea, care a amendat Viitorul Valea Mare cu suma de 5 milioane de lei vechi, pentru neprezentarea de la Popeşti, din runda precedentă. „Este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat, nu înţeleg cum s-a ajuns la concluzia că noi suntem vinovaţi pentru că AJF Vâlcea nu ne-a informat în legătură cu ziua în care are loc meciul respectiv. Cei de la AJF trebuie să-mi arate dovezile scrise că m-au anunţat că meciul se va juca duminică, şi nu sâmbătă. Prin ce adresă m-au informat acest lucru şi cine a semnat-o de primire? În plus, trebuie să dovedească şi faptul că eu am şi fost de acord cu acest lucru. Am spus de mai multe ori că, în niciun caz, nu sunt de acord să joc vreun meci duminica”, a spus supărat primarul Briceag, iar apoi a adăugat: „Nu am de gând să plătesc acea amendă, pentru că nu suntem vinovaţi pentru acea neprezentare. Echipa Viitorul Valea Mare s-a deplasat la Popeşti, dar nu în ziua în care trebuia să aibă loc meciul, iar asta din vina celor de la AJF. Dacă e nevoie, voi merge până la FRF pentru a-mi face dreptate!”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button