Liga 6Fotbal

Adrian Comănescu: „În ultimele luni, am bătut la uşa autorităţilor locale, pentru a le cere ajutorul în privinţa cluburilor juvenile”

Vinerea trecută, Adrian Comănescu şi-a lansat candidatura pentru funcţia de preşedinte al AJF Vâlcea. Cu acest prillej, arbitrul de Liga I nu a organizat o conferinţă de presă, aşa cum era era de aşteptat, ci mai degrabă o „masă rotundă”, în care s-au purtat discuţii pe marginea tuturor problemelor din fotbalul judeţean. Comănescu i-a avut alături pe Lucian Munteanu (fost oficial la Damila Măciuca şi CSM Rm. Vâlcea), care va candida pentru funcţia de vicepreşedinte, precum şi pe mulţi dintre fotbaliştii vâlceni de legendă care au evoluat, cândva, la cel mai înalt nivel, în ligile naţionale. Este vorba de Dumitru Teleşpan (în prezent, tehnician la grupele de juniori-republicani de la SCM Rm. Vâlcea), Gabriel Mangalagiu (antrenorul liderei din Superligă, Viitorul Dăeşti), Cristian Lazăr, Alin Pufu, Marian Başno, Lucian Catargiu şi Marius „Ţeţe” Vlădoi (fost portar la Oltchim, în Liga a III-a, în prezent, antrenor la Minerul Costeşti). De asemenea, la eveniment au mai fost prezenţi Marius Voican (proprietarul restaurantului Brother’s Pub şi sponsorul echipei Stejarul Vlădeşti 2009), Romeo Chelcea (Sparta Rm. Vâlcea), Gabriel Glodeanu, Lucian Briceag şi Florin Dinucu (ultimii trei fiind cei care ar putea reprezenta cele trei eşaloane judeţene în viitorul Comitet Executiv). Altfel, la discuţii au mai participat Jean Turmacu, Dănuţ Omeag şi Bogdan Marinescu (DSTJ Vâlcea).
„Reforma fotbalului judeţean trebuie să înceapă de la cel mai mic nivel, în speţă de la copii şi juniori, pentru care fac demersuri de a le achita toate costurile printr-un parteneriat cu Consiliul Judeţean. AJF Vâlcea e printre puţinele din România unde se mai percep taxe la nivel juvenil, iar asta deşi la FRF nu există această practică. Un club de juniori funcţionează cu costuri foarte mari şi doar cine nu e implicat în această activitate nu ştie exact la cât se ridică acestea. În orice caz, cheltuilelile sunt enorme! În acest sens, în ultimele luni, am bătut foarte des la uşa autorităţile locale, pentru a le cere ajutorul pentru a suporta baremurie de arbitraj. Am încredere că, împreună cu echipa mea, voi face din AJF Vâlcea un brand respectat, în care transparenţa şi profesionalismul să fie cuvinte de ordine”, a spus Adrian Comănescu. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button