Actualul stadion din Ocnele Mari a fost construit de puşcăriaşi în urmă cu o jumătate de secol

* condamnaţii la închisoarea pe viaţă, care îşi ispăşeau pedeapsa în staţiune, au amenajat suprafaţa de joc pe care activează actuala echipă de fotbal, Minerul

Stadionul de fotbal din oraşul Ocnele Mari dispune de puternică încărcătură istorică, dacă judecăm prin prisma faptului că a fost amenajat, în urmă cu o jumătate de secol, de către vieţaşii din localitate, adică de condamnaţii la închisoarea pe viaţă care îşi ispăşeau pedeapsa la închisoarea din staţiune. Implicat de peste patru decenii în activitatea fotbalistică, viceprimarul Constantin Lăzăroiu face o scurtă radiografie a celui mai adulat sport din lume, conturând cu o acurateţe ridicată principalele etape din istoria echipelor locale.

Prima şi prima dată a fost… Flacăra

În 1957, a luat fiinţă Flacăra Ocnele Mari, sponsorizată până în 1963 (adică până la data desfiinţării) de către şefii salinei din localitate. „Interesant de precizat ar fi că s-au jucat primele meciuri pe un teren construit de către vieţaşii puşcăriei din Ocnele Mari, adică de cei care îşi ispăşeau aici condamnarea pe viaţă. Apoi, puşcăria a fost transformată în penitenciar, în care erau închişi peste 300 de minori. Îmi aduc aminte că aceşti tineri îl aveau profesor de fotbal pe reputatul arbitru Sanfrancisco care lupta să-i reabiliteze, prin educaţia sportului, pe cei care o luaseră pe un drum greşit. La echipa locală, au activat chiar şi deţinuţi, printre care un portar foarte bun, pe nume Bitman şi alşii talentaţii ca Soare sau Lăcătuşu. Fotbalul era foarte bine organizat pentru vremurile acelea în Ocnele Mari, cu antrenamente riguroase”, îşi aminteşte viceprimarul Constantin Lăzăroiu. Merită precizat faptul că, în fostul penitenciar din Ocnele Mari – considerat drept unul dintre cele mai dure centre de detenţie care au existat vreodată în România –  au fost încarceraţi de-a lungul deceniilor personalităţi precum Gheorghe Gheorghiu-Dej (care a fost patru ani preşedinte al R.P.R., în perioada ‘61-’65) şi regretatul Petre Ţuţea, unul dintre cei mai mari filosofi şi eseişti din lume ai secolului XX (a decedat în 1991, la vârsta de 89 de ani).

Au mers 12 persoane într-un Moskvitch 407

„Îmi aduc aminte că prima generaţie de fotbalişti era destul de rudimentară. Se juca cu mingi cu şiret, iar tricourile le aveam imprimate pe spate cu smoală topită. Se juca dur, iar arbitrii erau bătuţi mai des decât acum. Nu ai ce spune prea multe despre acea perioadă. Totul era experimental. Se descopereau tainele acestui sport extrem de iubit în ziua noastră. La un meci, am mers toată echipa, adică 12-13 persoane, într-un Moskvitch 407. Ne-am îngrămădit cum am putut. Erau condiţii grele, nu ca acum. Un prieten, Nicolae Enache, şi-a vândut purceii pentru a face rost de bani să cumpere echipamentele sportive. Erau sacrificii mari pe-atunci, dar ne plăcea să jucăm”, spune viceprimarul.

Un deceniu de inactivitate fotbalistică

În 1963, s-a pus punct fenomenului sportiv din „salină”, din motive de ordin politic. Nouă ani mai târziu, mai exact, în 1972, veterinarul Marian Tiţa, împreună cu Constantin Lăzăroiu, fraţii Hodorog şi alţii au refăcut vechiul amplasament al bazei sportive – care se degradase între timp -împrejmuind suprafaţa de joc şi construind vestiare. A fost întemeiată o nouă echipă: Victoria Ocnele Mari. „În perioada 72-87, s-au perindat fotbalişti cunoscuţ pe la Victora. Sute de jucători, precum Vasile Hodorog, Ion Marga, Vasile Ciriperu etc au jucat şi la noi. Am o listă lungă cu toţi care au jucat la echipă. Sunt sute, poate mii. Pe-atunci nu aveam antrenor. Ne pregăteam singuri. Nu aveai ce face. Televiziunea nu prea exista şi, oricum, nu aveam ce vedea, metodele de distracţie erau puţine, astfel că găseam refugiu şi plăcere în fotbal. Toţi care jucam eram prieteni foarte buni. A urmat o nouă lungă perioadă în care nu s-a mai auzit de fotbal în Ocnele Mari, din 1987, până în 1997, un deceniu fiind absenţi din campionat”, completează Lăzăroiu.

S-a mai jucat de eclipsa totală de Soare

În 1997, sportul-rege a reapărut în prim-plan, însă a durat doar două campionate. Odată cu eclipsa totală de soare, din ’99, care s-a văzut cel mai bine de pe Terra chiar la Ocnele Mari, a intrat în beznă şi fotbalul local. Se întâmpla pentru cea de-a treia oară din 1957, an în care căţeluşa Laika avea să fie prima fiinţă trimisă în spaţiu pe un satelit artificial construit de către URSS.  De atunci, „s-a pus lacăt pe minge”, până acum un an şi jumătate, când a apărut Minerul Ocnele Mari, echipă care se ocupă primul loc în Seria I de la „Onoare”.

Lucian CORNECI