Diverse

A venit vacanţa, dar pleacă trenul de Franţa

* o parte a jucătoarelor de la Oltchim vor beneficia de câteva zile de pauză, iar o altă parte va merge la Paris, cu Naţionala

După meciul cu Larvik ar trebui să urmeze vacanţa pentru handbalistele de la Oltchim. Dar cum majoritatea jucătoarelor din lot sunt cooptate de selecţionerul Radu Voina la Naţională, doar câteva handbaliste vâlcene vor beneficia de o perioadă de repaus. Este vorba despre Steluţa Luca, Valeria Beşe (ambele retrase de la prima reprezentativă), Tereza Tamaş, Adriana Ţăcălie, Patricia Vizitiu, Clara Vînătoru, plus turcoaica Yeliz Ozel, care se vor odihni o săptămână, după care vor intra într-un program de pregătire pentru menţinerea în formă până la meciurile oficiale. Restul jucătoarelor de la Oltchim (cu excepţia handbalistelor Szucz şi Pidpalova, care vor merge în Ungaria, respectiv Ucraina) au fost convocate în lotul României care se reuneşte pe 23 noiembrie în vederea ultimei sesiuni de pregătire de dinaintea Campionatului European din decembrie. Paula Ungureanu, Talida Tolnai, Valentina Ardean, Iulia Curea, Ionela Stanca, Oana Manea, Adriana Nechita, Cristina Neagu, Adina Fiera, Roxana Han şi Melinda Geiger pleacă cu Naţionala la Paris (la două dintre jucătoare s-ar putea renunţa totuşi), acolo unde participă la un turneu amical alături de Franţa, Suedia şi Croaţia. Imediat după acest turneu, mai exact pe 30 noiembrie şi 1 decembrie, prima reprezentativă a României îşi va mai testa forţele în „dubla” cu Germania, iar apoi îşi va lua zborul spre Danemarca, pentru turneul final european, care debutează pe 7 decembrie. (S.S.)

Farcău se operează

Singura jucătoare care nici nu face parte din lotul Naţionalei şi nici nu se poate bucura de o săptămână de vacanţă este extrema Ramona Farcău. Jucătoarea este chinuită de ceva timp de o accidentare, verdictul medicilor fiind neiertător. Nu poate scăpa de durerile de la picior decât printr-o operaţie. Farcău va suferi în această săptămână o intervenţie chirurgicală la nivelul tendonului lui Ahile, cel mai probabil, la o clinică din Ungaria. Astfel, jucătoarea va rata Campionatul European din Danemarca şi Norvegia, însă va avea timp pentru recuperare, astfel încât să fie aptă pentru Oltchim, în meciurile din partea a doua a Ligii Campionilor.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button