Administratie

Aurel Ştefan, un primar fair-play, demn de un oraş modern

• edilul din Berbeşti, considerat un om curat chiar de adversarii politici

În principiu, politica înseamnă nici mai mult nici mai puţin de un război cu mai mulţi protagonişti, dar un singur câştigător. E un mod aproape sălbatic, dar, totuşi, organizat şi doctrinar, prin care unii câştigă şi alţii pierd. Puţini sunt cei care cunosc că, în politică, să adopţi o atitudine pacifistă echivalează cu a-ţi pune în mod voit ştreangul de gât. Berbeşti e un oraş în convalescenţă, în care mafia cărbunelui suge şi ultima răsuflare a „socialistului”  şi nu ţine cont de persoanele de rând. E un loc în care trecutul înseamnă muncă brută, iar viitorul o speranţă palidă a unei vieţi mai bune. Un loc în care sunt mulţi cei care sug resursele oraşului.

“E  greu când ai în spate adversari care nu au habar de ceea ce înseamnă un oraş. Berbeşti-ul nu merită acest nume. Am sperat într-un viitor mai bun, dar consilierii au răpus toate proiectele menite a crea un oraş mai frumos. Trăiesc în Berbeşti şi mi-e ciudă că e oraş doar cu numele”, ne spune trist actualul primar, Aurel Ştefan. 

„Nu irosesc banii pe campanie”

În prag de campanie electorală, oraşul abundă de afişe electorale cu personaje mai mult sau mai puţin cunoscute. Actualul primar e greu de găsit pe vreun chioşc, bloc sau stâlp de înaltă tensiune. “Sunt bani cheltuiţi aiurea. Avem nevoie de fonduri pentru dezvoltarea urbană. Nu voi cheltui nici un ban pentru a-mi face publicitate”, mai spune Aurel Ştefan. Ba chiar mai mult, politica pe care a adoptat-o membrul PC, este o dovadă categorică de fair-play.  Pe corpul de mobilă din biroul său sunt afişe cu toţi contracandidaţii săi. ”Îi invit pe toţi concurenţii să-şi lipească afişele electorale chiar pe birou la mine. Nu fac o campanie agresivă. Vreau să de demonstrez că trebuie să câştige doar cel mai bun”.

Vasilică Iliescu – episodul 2

Vasilică Iliescu, sau „omul cu gura mare şi fapte puţine”, după cum este cunoscut de multă lume în Berbeşti, după materialul apărut la finele săptămânii trecute în publicaţia noastră, a avut tupeul să mă contacteze şi să îmi zică „Tu nu ştii cu cine te pui!”. Cu cine mă pun, mă, Vasilică? Poate, după cele spuse, cu un borfaş, un consilier de duzină, un candidat care va fi penalizat grav de electorat pentru gândirea sa de „spatele blocului”. Iliescu e un migrator politic, actual membru PNG cu 2 % din votul electoratului. Un alt candidat, Pavel Manole, e un fel de recidivist, care nu a învăţat mai nimic din cei şase ani de mandat. Ba chiar mai mult, nu se supunea deciziei Consiliului Local şi făcea după cum îl ducea capul, oricum nu prea mult. Lupta reală se va duce între actualul primar şi vicele său, Dumitru Gioga. Despre actualul viceprimar se spune că nu ar sta prea bine cu limba română, anumiţi consilieri ai primăriei spunând că aceasta face greşeli grave de exprimare cât şi ortografice. Chelcea Vintilă, cel din urmă candidat – nu neapărat la voturi – nu are experienţă în administraţia locală necesară pentru ca localitatea să iasă din groapă.

„Nu reproşez nimănui nimic, ci doar mie”

Puţini sunt cei care cunosc că majoritatea proiectelor de dezvoltare urbană propuse de Aurel Ştefan au fost stopate din faşă de consilierii săi. “Dacă am ceva de reproşat ceva, acela sunt eu. Trebuia să fiu mai realist, m-am confruntat permanent cu refuzul consilierilor de a aproba toate proiectele menite să creez un oraş mai frumos.  Dacă va mai exista o doua oară nu voi mai face aceeaşi imprudenţă”. Deoarece spiritul civic îl obligă să nu renunţe la proiectele sale, primarul – recunoscut de populaţie pentru fair-play-ul său – nu vrea să se lasă bătut până când nu rezolvă tot ceea ce şi-a propus. Pentru maniera în care a reuşit să rezolve câteva puncte nevralgice în localitate, credem că Ştefan Aurel este singurul capabil să rezolve în continuare ceea ce a început.

Realizări, cu bani puţini

„Am inaugurat sala de sport de la Grupul Şcolar „Preda Buzescu”, am asigurat apa potabilă şi reabilitarea reţelei de aducţiune pe 6 km. Am extins reţeaua de apă în satele Dămţeni, Dealu Aluniş şi Târgu Gânguleşti.. am asfaltat drumul de acces la gară şi am întreţinut drumurile cu macadam şi balast în toată localitatea. Am reabilitat DC Valea Mare, pe 2 km, în valoare de 2 miliarde. Am reabilitat şcolile din fonduri guvernamentale. Am făcut demersurile necesare pentru reconstruirea şcolii demolate din Valea Mare în zona centrală a satului Berbeşti. Am construit cu parc de joacă la grădiniţa din Berbeşti sat. Am reabilitat şcolile din fonduri guvernamentale de 3,7 miliarde de lei. Am atras instituţii bancare ce au amplasat bancomate în localitate. Am asigurat transportul elevilor din Valea Mare în Berbeşti, printr-un microbuz şcolar. Am instalat staţii de autobuz şi băncuţe în aproape toată localitatea”, ne-a declarat edilul Aurel Ştefan.

Televiziune şi post de radio

La fel cum ne-a obişnuit până în momentul de faţă, printre principalele sale proiecte din perioada 2008-2012 se numără unităţile de învăţământ, a căror modernizare a început. „Voi finaliza investiţiile la Şcoala cu clasele I-VIII din zona blocuri şi campusul pre-universitar. Voi construi o grădiniţă cu program prelungit în zona blocuri. Vreau închei ceea ce am început, deoarece copiii sunt cei care merită în primul rând ceea ce e mai bun. De asemenea, voi extinde reţeaua de apă în toată localitatea: Dămţeni – 2 km., Dealul Aluniş – 2 km., Târgu Gânguleşti – 1 km. Toate satele vor avea până la urmă drumurile asfaltate, iar în cartierul de blocuri voi aduce în discuţie o colaborare cu Asociaţia de Proprietari pentru a amenaja spaţii comune şi a remedia faţada blocurilor”, ne-a spus în acest sens actualul primar. Pentru ca cetăţenii din Berbeşti să fie la curent cu toate informaţiile, edilul din Berbeşti va înfiinţa un post local de radio şi televiziune.

Noi locuinţe sociale 

O altă preocupare a edilului, pe care a avut-o în vedere de mult timp este construirea de locuinţe sociale care să satisfacă cele peste 120 de cereri depuse la primărie. „Este nevoie de aceste locuinţe, pentru că nu vrem ca cetăţenii să părăsească localitatea, ci din contră, să participe la treburile orăşeneşti”, a încheiat Aurel Ştefan, un primar care merită tot respectul.
Pentru că nu s-a lăsat învins de adversari şi luptă din plin pentru a „învia” oraşul pe care îl administrează, credem de cuviinţă că doctorul Aurel Ştefan este cel mai capabil pentru a prelua din nou şefia localităţii Berbeşti.
Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button