Economie

Adevărul despre situaţia de la Oltchim

• Directorul general Constantin Roibu a ţinut o conferinţă în care a restabilit

Aproape 600 de salariaţi din subunităţile diviziei agroalimentare de la SC Oltchim SA vor fi disponibilizaţi în perioada imediat următoare, ca urmare a faptului că activele Complexului Avicola Băbeni, Fabricii de Nutreţuri Combinate Băbeni şi Complexului Porcine Suinprod au fost cumpărate de CARVIL Mizil. Directorul general Constantin Roibu a declarat vineri în premieră că şi pentru Fabrica de Conserve Râureni, care are 233 de salariaţi, au apărut ofertanţi. Gigi Becali şi un om de afaceri apropiat acestuia, dar şi agenţi economici puternici din judeţul Vâlcea, cum ar fi Annabella sau Uzina Mecanică, par interesaţi să achiziţioneze Conservilul, ceea ce înseamnă că va fi organizată o nouă licitaţie.

Vineri seara, conducerile Oltchim şi SLO au invitat toate canalele media din judeţ la o conferinţă de presă ceva mai specială. Principalul subiect abordat a fost, bineînţeles, cel referitor la disponibilizările anunţate. Cu acest prilej, directorul general Constantin Roibu a demontat toate acuzaţiile lansate zilele trecute de Silviu Popescu. Nu ştim de ce încă li se acordă atâta importanţă unor oameni care până la urmă nu reprezintă nimic în afara unei generaţii expirate de jurnalişti, cu apucături şi îndeletniciri controversate, dar probabil că adevărul trebuia restabilit indiferent cât de credibil sau nu este un astfel de individ.  „Scrie după ureche ori la comandă, evident, cu scopul de a ne denigra. Cel mai urât lucru, însă, este acela ca cineva să-ţi atace fără motiv şi argumente familia, să intre cu bocancii în viaţa ta personală şi să scoată în evidenţă numai neadevăruri. Dar sunt pregătit şi pentru astfel de situaţii. De fapt, sunt pregătit pentru orice şi sunt gata să mă lupt!”, a precizat Constantin Roibu, făcând referire la acelaşi personaj de telenovelă. Directorul general al SC Oltchim SA şi-a început pledoaria dând asigurări că niciodată conducerea companiei nu a avut intenţia de a-şi lăsa angajaţii pe drumuri, cum a fost acuzată, ci din contră, doar pronunţata politică de protecţie socială pe care aceasta a implementat-o de-a lungul anilor a făcut ca miile de salariaţi din societate să nu-şi piardă locurile de muncă.

Nimeni din conducerea companiei nu doreşte să lase angajaţii pe drumuri

Constantin Roibu a vorbit fără menajamente despre toate elementele care au determinat statul român, acţionarul majoritar în Oltchim, să vândă subunităţile „agro”. El a amintit că ele trei componente ale Diviziei Agroalimentare au mai fost scoase la vânzare şi în trecut. Managerul Oltchim a spus însă că, deşi caietele de sarcini au fost cumpărate, datorită valorii mari a activelor, pierderilor înregistrate de aceste structuri şi numărului mare de angajaţi, până de curând, nimeni nu s-a încumetat să le achiziţioneze. Roibu a subliniat că obligativitatea Oltchimului de a vinde subunităţile generatoare de pierderi a ţinut întotdeauna şi de dorinţa statului de a face această companie cât mai atractivă la privatizare. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca fonduri de investiţii de renume mondial să se arate interesate de Oltchim, dar excluzând partea cauzatoare de găuri. Aşadar, Oltchimul a fost şi este forţat să vândă subunităţile nerentabile în special datorită pierderilor imense pe care acestea le generează. „În 2005, Avicola, SuinProd şi FNC au avut pierderi de 1,4 milioane de euro. Conservil, la fel, în jur de 1 milion de euro. În 2006, Avicola şi FNC au înregistrat pierderi de 3,97 milioane de euro, iar Conservil de 3,95 milioane euro. De asemenea, în 2007, am avut o pierdere de 3,1 milioane euro la Avicola, FNC şi Suin Prod, care a fost închis în acel an. Conservil a avut 2,4 milioane de euro. În ianuarie şi februarie 2008, Avicola şi FNC au avut pierderi de 843 de mii de euro, Conservil de 434 de mii de euro. Altfel spus, dacă n-am fi avut aceste subunităţi, profitul Oltchimului în 2005 ar fi fost 8,6 milioane euro, în 2006 de 10,4 milioane euro, iar în 2007 ar fi fost pe plus, nu pe pierdere (…). Văzând că nu reuşim să le vindem, am făcut împreună cu sindicatul demersuri la AVAS propunând un program de restructurare. În situaţia în care aceste activităţi nu se vor vinde, ele vor fi închise, iar hotărârea şi programul de restructurare vor rămâne în picioare. Produc pierderi imense şi nu e normal ca activitatea Oltchimului să fie afectată. O să vă puneţi problema – de ce nu am reuşit să le redresăm sau să le facem rentabile? Faptul că societăţile agro cu capital de stat din România n-au posibilitatea să acceseze fonduri structurale, nerambursabile, nu ne-a permis să retehnologizăm în totalitate aceste unităţi. Am reuşit, cu eforturi mari, să retehnologizăm abatorul. A fost primul din România care a primit ştampila pentru transport de carne de pasăre în UE. Ştiţi şi problema cu gripa aviară. Am reuşit să ţinem în viaţă aceste ferme cu eforturi imense. Că o fi fost sau nu aviară, asta numai Dumnezeu ştie. Dacă s-ar fi făcut o lichidare pe problema cu aviara, pierderile pentru Oltchim ar fi fost enorme. Am transformat anumite hale de producţie din Avicola pe sistemul modern de creştere a păsărilor de carne la sol. Însă, nu ne permitem să luăm la nesfârşit din banii combinatului, unde trebuie să ne dezvoltăm în continuare, pentru a ţine celelalte activităţi pe linia de plutire”, a explicat directorul general Roibu.

Carvil Mizil trebuie să preia personalul Avicola

În opinia sa, ideal ar fi ca sectorul agro din Oltchim să fie privatizat iar noul proprietar să acceseze fonduri europene pentru redresarea acestei activităţi. „Cum mai spuneam, am hotărât împreună cu Sindicatul, bineînţeles şi cu aprobarea CA, să trimitem programul de restructurare la AVAS. Pentru că, dacă aceste active nu se vor vinde, oamenii trebuie să beneficieze de protecţie socială. Să primească cele 5 salari, iar la vremea la care am trimis programul, am gândit să beneficieze şi de cele 12 salarii compensatorii, sau cât poate să ofere statul, prin Ordonanţa 98, în continuare. Se pare că cele două salarii nu pot fi cumulate. Dar dacă se va găsi o soluţie pentru cumularea lor, noi nu ne vom împotrivi. Fără doar şi poate, noi le vom da cele 5 salarii oamenilor care rămân fără loc de muncă”, a mai adăugat Constantin Roibu. Managerul general de la Oltchim a precizat şi faptul că, din păcate, în caietul de sarcini pentru vânzarea activelor de la Avicola nu a putut fi introdusă şi prevederea privind obligativitatea viitorului proprietar de a prelua personalul. Din acest motiv, s-a mers pe ideea de restructurare, astfel încât nici un muncitor să nu plece din Oltchim cu mâna goală. „Când s-a ivit un potenţial cumpărător am sperat şi sper din suflet că aceasta să fie şansa salvării Avicola. M-am închinat la Dumnezeu cu ambele mâini că am reuşit să semnăm un contract şi sper să fie dus la bun sfârşit. Iniţial, Carvil Mizil a venit cu propunerea de a prelua doar jumătate sau mai puţin de jumătate dintre salariaţi. Dar eu sunt convins că, din cei aproape 600 de angajaţi ce urmează a fi disponibilizaţi, 400 se pot reangaja la noul proprietar. Sunt convins, de exemplu, că cel care va lua Conservilul va prelua şi cei 233 de angajaţi. Practic, problema noastră este să asigurăm protecţie socială pentru 200 de oameni. Ca să ne ţinem de cuvânt cu promisiunea de mărire a salariilor celor ce rămân în Oltchim, trebuie fie să mărim cifra de afaceri, ceea ce e imposibil în acest moment, mai ales că pe piaţă e dezastru (România şi ţările din jurul ei sunt invadate de produsele concurente din Europa şi China), fie găsim o soluţie ca acei bani pe care îi dăm ca protecţie socială să nu afecteze fondul de salarii pentru angajaţii care nu vor pleca. Am vorbit la sfârşitul lunii martie cu angajaţii de la Avicola. La întâlnire, au participat şi reprezentanţii Cartelului Alfa, jurişti şi liderii Sindicatului Liber Oltchim. Le-am spus atunci oamenilor că nu-i oblig să se ducă la noul proprietar, nici să nu se ducă. Le-am explicat, însă, că dacă eu aş fi fost angajat la Divizia Agroalimentară şi ar fi trebuit să aleg, m-aş fi dus la noul proprietar fără să stau pe gânduri. M-au întrebat câţiva salariaţi: bine-bine, dar cine ne garantează locurile de muncă la noul proprietar? Răspunsul meu a fost simplu: păi, vi le poate garanta cineva la Oltchim? E foarte clar că această activitate se va închide dacă nu va fi vândută. Dacă se va ajunge în această situaţie, eu sper să nu se ajungă, cei disponibilizaţi vor primi cele 5 salarii prevăzute în contractul colectiv de muncă. În schimb, nu aş putea garanta că vor primi şi salariile compensatorii pe baza O.U.G. 116 sau 98. Asta nu poate garanta nimeni, cu toate presiunile sociale care se vor face…”, a precizat managerul general de la Oltchim convins totuşi că „nici un nebun nu ar da pe o activitate 7 milioane de euro, plus stocurile, adică peste 10 milioane de euro, ca după aceea să o închidă”.

Mihai Diculoiu, liderul SLO, nu cedează

Nu în ultimul rând, Constantin Roibu a menţionat că, cel mai probabil, neliniştea şi confuzia salariaţilor Diviziei Agroalimentare din Oltchim au pornit de la faptul că anumite structuri au prezentat greşit situaţia. În legătură cu acuzaţiile pe care i le-a adus presa ostilă, directorul general Roibu a subliniat că nu avea cum să nu semneze contractul de vânzare-cumpărare cu Carvil Mizil, după câştigarea licitaţiei, pentru că ar fi fost acţionat în instanţă şi pus să plătească bani grei pentru sumele blocate şi cheltuielile făcute de respectiva societate cu casele de avocaţi şi specialiştii angajaţi să se ocupe de auditarea şi preluarea Avicola. „Am semnat contractul de vânzare-cumpărare cu notificarea pe care am dat-o, conform Legii 67 şi adresei pe care mi-a dat-o în scris AVAS-ul, deoarece există semne de întrebare legate de Legea 67, dacă se aplică sau nu în acest caz. Ne luptăm în continuare şi suntem alături de angajaţi, de Sindicat, ca oamenii să nu rămână pe drumuri. Aceasta este, în mare, povestea vânzării Avicola”, a arătat Roibu. În completare, Mihai Diculoiu, liderul Sindicatului Liber Oltchim, a afirmat că a cerut Consiliului de Administraţie să introducă în caietul de sarcini privind vânzarea Avicola, în baza Legii 67/2006, obligativitatea potenţialului cumpărător de a prelua fabrica şi personalul, păstrând clauzele existente în contractele individuale de muncă, dar şi în cel colectiv, la data tranzacţiei. AVAS-ul a intervenit la acel moment spunând că un articol de acest gen, potrivit normelor europene putând fi interpretat ca ajutor de stat, ar fi ilegal. Mihai Diculoiu nu este, însă, de acord şi îşi menţine punctul de vedere: „În cele din urmă, înţelegând situaţia, consultându-ne cu conducerea societăţii şi sperând că noul proprietar va menţine activitatea de bază şi personalul de la Avicol, am decis să nu declanşăm acţiuni de protest. Din aceste motive, până la această fază a licitaţiei, am mers împreună cu conducerea SC Oltchim SA pe ideea de a nu iniţia concedieri colective. Şi am reuşit să evităm o astfel de situaţie, neplăcută pentru toată lumea. Am trimis de comun acord acel program de restructurare la AVAS, această instituţie venind cu un răspuns pe care eu unul nu mi-l însuşesc. Cei de acolo spun că nu se pot acorda salarii compensatorii conform ordonanţei pentru unităţile subordonate întrucât programul de restructurare ar fi fost depus după data licitaţiei, respectiv 31 ianuarie. Cu alte cuvinte, doar pentru Conservil s-ar putea proceda astfel. La insistenţele noastre, ale SLO şi ale domnului director Roibu, am reuşit să punem în vânzare caietul de sarcini cu un articol care prevede preluarea salariaţilor. Articolul respectiv a fost contestat de către cei care au cumpărat caietul de sarcini. După ce AVAS-ul ne-a dat un răspuns negativ, a venit momentul 31 martie, când se semnează contratul de vânzare-cumpărare fără a include această clauză, conform Legii 67/2006. În aceste condiţii, SLO nu are altceva de făcut decât să meargă pe linia protecţiei sociale a angajaţilor afectaţi şi să încerce să-şi câştige dreptatea în instanţă. În culpă, din punctul meu de vedere, este Oltchimul până ce legiuitorul ne explică dacă se aplică sau nu Legea 67. AVAS-ul pe o parte ne-a spus că se aplică iar pe altă parte se eschiva că nu ştie dacă vom câştiga procesul forţând nota pentru a introduce clauza de preluare a personalului. Eu cred că în primă fază ar trebui găsită o soluţie pentru retragerea preavizelor de concediere, să ne aşezăm la masa negocierilor, să luăm şi reprezentanţii Carvil Mizil la discuţii, să ni se spună clar câţi angajaţii vrea să preia. Noi nu vrem decât ca angajaţilor preluaţi să li se menţină drepturile existente acum. Dacă pe această idee se face o anexă la contractul de vânzare-cumpărare, semnată de Oltchim şi Carvil, nu mai există nicio problemă legată de numărul de personal pe care vrea să-l preia noul proprietar. A doua problemă ce trebuie rezolvată este legată de diferenţa dintre 598 de angajaţi şi cei 400 care sunt preluaţi. Deci, pentru 198 de salariaţi, trebuie găsită o formulă. Eventual, cum spunea şi domnul director Roibu, să-i înlocuim pe cei care cumulează pensia cu salariul, iar pentru cei 233 de angajaţi de la Conservil să primim o garanţie de la AVAS că va fi introdusă clauza de preluare a personalului şi nu ne vom trezi cu surprize. Domnul director Roibu a fost de acord ca începând de luni să începem negocierile cu Carvil Mizil şi să trimitem la AVAS introducerea în caietul de sarcini pentru Conservil a prevederii privind preluarea personalului. În încheiere, aş vrea să vă asigur că cei 598 de angajaţi despre care vorbim preferă un loc de muncă şi nu-şi doresc plăţi compensatorii. Şi mai cred că pe platformă nu există un butoi cu pulbere şi nici nu va fi, iar în a doua parte a săptămânii lucrurile se vor clarifica”.

Constantin Roibu:
„Sunt aliaţi de la Vâlcea care susţin privatizarea Oltchim pe uşa din dos”

Oltchim este singurul combinat din toată Europa de Est cu profil petrochimic care a mai rămas în viaţă şi chiar s-a dezvoltat. De aceea, pe final, Constantin Roibu a ţinut să-i avertizeze pe toţi cei care se zbat să pună mâna pe Oltchim prin mijloace incorecte că în persoana sa vor avea un adversar redutabil, care nu va ceda. „Mă voi lupta cât voi putea şi cât o să fiu pe acest post ca Oltchimul să nu fie cumpărat pe uşa din dos. Cu toate acuzaţiile că suntem comunişti, socialişti ş.a.m.d. Capitalul social de astăzi al Oltchimului este de 13,696 milioane de euro. Acţionarii minoritari, cu 7 milioane de euro, pot deveni proprietari majoritari pe Oltchim, pe uşa din dos, fără licitaţie. Sunt aliaţi din Vâlcea care susţin privatizarea pe uşa din dos, dar vor ieşi la suprafaţă foarte repede. Mă voi opune acestui lucru chiar dacă dă maşina peste mine. Mă voi lupta cu oricine ca măcar Sarea de la Vâlcea să devină proprietatea Oltchimului. Chiar dacă suntem acuzaţi că vrem ca statul să fie acţionar majoritar la Oltchim. Să nu uităm că vecinii noştri de alături, acţionari majoritari la USG, sunt societate cu capital majoritar de stat, statul polonez ce-i drept. Electrica Oltenia are acţionar majoritar o societate cu capital majoritar de stat, este adevărat – statul ceh. La fel şi la Romtelecom, unde acţionarul majoritar este statul grec. Ce se întâmplă? Statul român e ciumat? Săptămâna aceasta vom discuta şi de privatizările din România, făcute cu investitori strategici şi unde au crescut buruienile. Asta se vrea şi la Oltchim, după ce ne-am luptat să-l creştem de şapte ori şi jumătate faţă de anul 1993? De asta suntem acuzaţi că am greşit? Probabil că, după mintea unora, am fi făcut bine dacă lăsam să crească buruienile în curtea combinatului, cum s-a întâmplat în alte părţi”, a conchis Constantin Roibu. Managerul Oltchimului va avea noi întâlniri cu presa şi în zilele următoare. Directorul general Roibu va discuta pe larg despre activitatea Oltchim, rezultatele obţinute şi situaţia economiei româneşti, comparativ cu cea din ţările vecine. El va face o radiografie pe intervalul 1990-2007 a combinatelor din domeniul chimiei şi petrochimiei, pentru a se stabili foarte clar dacă s-a procedat bine, ori s-a greşit prin politica managerială aplicată la Oltchim, cum vor să arate portavocele unor afacerişti din PC şi PD-L, dornici de mai mulţi ani să devină proprietari pe uşa din dos la combinat. 
Eduard DULĂCIOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button