Liga V

Oaspeţii continuă lupta pentru locul 1

Păstorul Vaideeni – Victoria Frânceşti 2-4

La finele acestei etape, gruparea delegatului Cristi Manu a învins fără probleme în deplasare cu scorul de 4-2 şi au reuşit, concomitent, să-şi consolideze prima poziţie în clasament. Profitând de cea de-a doua remiză consecutivă înregistrată tot în aceeaşi etapă de Progresul Măldăreşti, Victoria Frânceşti a scăpat momentan de o adversară puternică în lupta pentru promovare. În primele 15 minute, oaspeţii conduceau cu 3-0, după un debut de partidă electrizat oferit de gruparea lui Manu. Deşi este prematur să se încoroneze în campioana din acest an, Cristi Manu a declarat că băieţii lui merită să promoveze şi are încredere că acest obiectiv va fi cu siguranţă îndeplinit.

„Toată echipa a jucat excelent. Am intrat pe teren foarte determinaţi, lucru confirmat şi de faptul că scorul indica 3-0 pentru noi în primul sfert de oră. Se pare că gazdele ar fost oarecum motivate de o grupare care luptă şi ea pentru promovare. Nu are cum să ne încurce nimeni pe noi. Merităm să promovăm. Am dovedit acest lucru cu fiecare meci în parte. Poate campionatul a fost decis în partida cu FC Băbeni, unde am obţinut un rezultat de egalitate. Gruparea lui Roşu este, după părerea mea, singura care ne poate pune probleme în condiţiile în care ne vom încurca până la finele campionatului”, a delegatul Cristi Manu. În etapa viitoare, băieţii din Frânceşti vor întâlni pe teren propriu pe Viitorul Buneşti, o grupare puternică şi destul de incomodă, care poate pune probleme pretendenţilor la câştigarea campionatului.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button