Economie

Sindicatul Liber Oltchim cere AVAS să aplice programul de restructurare propus de conducerea combinatului

Sindicatul Liber Oltchim a trimis zilele trecute o adresă preşedintelui AVAS, Teodor Atanasiu, prin care acestuia i se aduce la cunoştinţă că programul de restructurare a 831 locuri de muncă la Avicola, Suinprod şi FNC, în urma privatizării acestor două unităţi de producţie, a creat o serie de nemulţumiri şi tensiuni printre salariaţii care urmează a fi concediaţi. Atanasiu este rugat să contribuie la evitarea unor tensiuni sociale. Adresa cu pricina este adresată şi Prefecturii Vâlcea, preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC Oltchim SA, parlamentarilor vâlceni, preşedintelui CNS Cartel Alfa precum şi preşedintelui Federaţiei Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie.

„Sindicatul Liber OLTCHIM Rm. Vâlcea, sindicat reprezentativ în SC OLTCHIM SA Rm. Vâlcea v-a solicitat prin adresa nr.14/22.01.2008 să condiţionaţi semnarea contractului de vânzare-cumpărare cu potenţialul cumpărător al activelor Avicola, Suinprod, FNC şi respectiv Conservil de încheierea unui acord social între viitorul proprietar, Sindicatul Liber Oltchim şi Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie, care să cuprindă clauze sociale pentru personalul preluat şi măsuri pentru dezvoltarea obiectului de activitate al fiecărui activ. În acest sens, v-am transmis şi proiectul acordului social. În răspunsul dumneavoastră se menţionează:
• prin adresa nr.1055/14.02.2008 transmisă Sindicatului Liber Oltchim precizaţi că reprezentanţii AVAS în Consiliul de Administraţie al SC Oltchim SA vor realiza un program de protecţie socială;
• prin adresa nr.1234/14.02.2008 transmisă Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa sugeraţi că Sindicatul Liber Oltchim poate negocia acordul social cu potenţialii investitori selectaţi.
În urma licitaţiei din 31.01.2008, subunităţile Avicola, Suinprod şi FNC au fost adjudecate de SC Carvil Mizil, care urmează să achite contravaloarea activelor până pe 31.03.2008. Pentru cei 598 salariaţi, Sindicatul Liber Oltchim a încercat să încheie un acord social cu SC Carvil Mizil, dar am fost refuzaţi precizându-ne că nu pot asigura clauzele sociale existente în contractul colectiv de muncă şi contractele individuale de muncă. Licitaţia pentru Conservil a avut loc în data de 12.02.2008, dar nu s-a prezentat nici un ofertant. În aceste condiţii conducerea SC Oltchim SA a menţionat că subunitatea Conservil se va închide operaţional şi astfel cei 233 salariaţi aferenţi vor fi concediaţi. Faţă de situaţia creată, conducerea SC Oltchim SA prin adresa nr.2227/05.03.2008 notifică Sindicatul Liber Oltchim că va concedia colectiv cei 831 salariaţi care vor beneficia de protecţie socială conform OUG 98/1999 aprobată prin Legea nr.312/2001 şi art.38 din contractul colectiv de muncă la nivelul SC Oltchim SA, la care Sindicatul Liber Oltchim, prin adresa nr.77/11.03.2008 îşi dă acordul la notificarea transmisă. Existând consensul între Sindicatul Liber Oltchim şi SC Oltchim SA, respectiv acceptul celor 831 salariaţi de a fi concediaţi colectiv cu aplicarea prevederilor OUG 98/1999 şi art.38 din contractul colectiv de muncă, conducerea SC Oltchim SA a depus la AVAS programul de restructurare pentru cei 831 salariaţi cu termen de aplicare 30.04.2008. În ultima perioadă de timp salariaţii aferenţi acestor active sunt din ce în ce mai nemulţumiţi, existând riscul declanşării acţiunilor de protest spontane. Pentru a evita această situaţie conflictuală, vă rugăm domnule preşedinte Teodor Atanasiu să daţi curs aplicării programului de restructurare propus de SC Oltchim SA cu asigurarea protecţiei sociale pentru cei 831 de salariaţi conform OUG 98/1999 şi art.38 din contractul colectiv de muncă la nivelul SC Oltchim SA. Dumneavoastră aţi vizitat SC Oltchim SA în 06.02.2007 şi la momentul respectiv nu se preconizau concedieri colective şi pentru a fi evitate Sindicatul Liber Oltchim a căutat permanent soluţii”, se arată în adresa Sindicatului, semnată de preşedintele Mihai Diculoiu. La aceasta au fost anexate alte două documente: notificarea SC Oltchim SA prin adresa nr.2227/05.03.2008 şi răspunsul Sindicatului Liber Oltchim prin adresa nr.77/11.03.2008.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button