Liga IV

Meciul care poate decide campionatul

• Dan Berbecaru conduce derbiul Hidroelectra – Dinamo Horezu

Un meci, cât pentru un campionat. Aşa s-ar putea caracteriza această partidă care în tur, la Fârtăţeşti, s-a încheiat la egalitate (0-0). S-a vorbit mult pe seama acelui meci disputat la începutul sezonului, de mai bine de jumătate de an tot au loc lupte în declaraţii, că una ar fi mai îndreptăţită decât cealaltă să câştige şi tot felul de comparaţii şi zvonuri mai mult sau mai puţin adevărate. S-a dus până acum un adevărat război psihologic, însă se apropie şi momentul adevărului. Ambele grupări îşi doresc să ajungă în Liga a III-a, iar meciul de sâmbătă, 15 martie, poate da o favorită la câştigarea campionatului. Interesul e mare, astfel că s-a luat în calcul chiar aducerea unei brigăzi de arbitri de Liga I, chiar dacă acest lucru nu garantează faptul că nu vor exista greşeli de arbitraj. Însă probabil că o brigadă „străină” va da şi mai multă culoare derby-ului Ligii a IV-a.

Spuneam că după acest meci una dintre echipe ar deveni favorită la câştigarea campionatului. Însă asta nu înseamnă neapărat că acest meci ar putea fi chiar decisiv pentru titlul Ligii a IV-a din acest sezon. Este un meci important care va cântări, cu siguranţă, mult în economia campionatului, însă mai sunt suficiente meciuri de jucat şi suficiente echipe care se pot interpune în calea celor două. CJA Vâlcea a decis ca derbiul Ligii a IV-a să fie  condus la centru de arbitrul de primă ligă Dan Berbecaru. Acesta va fi ajutat la cele două linii de asistenţii Bogdan Medrea şi Marian Truţă. În postura de observator se va afla însuşi şeful arbitrilor din judeţ, Grigore Tomoiagă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button