Politica

PNL umblă la cutia cu maimuţe

Ion Nicolae are toate motivele să-şi bage mâinile în părul său negru şi creţ: din candidat sigur al PNL la Primăria Râmnicului s-a trezit că nu este altceva decât un simplu nume pe o listă cu alte 17 nume – posibile variante de candidaţi. În aceste condiţii, soarta lui Nicolae atârnă doar de un fir de păr; dacă în urma sondajului – al câtelea?, comandat de organizaţia condusă de Emilian Frâncu nu va reieşi că el are cele mai multe şanse să-i pună probleme lui Mircia Gutău, liderul municipal al PNL va fi aruncat automat la coşul de gunoi al istoriei politice vâlcene.

Iar din câte ştim noi, şansele ca Ion Nicolae să reprezinte PNL în lupta cu actualul edil al Râmnicului sunt extrem de reduse. La precedentul sondaj comandat BCS-ului şi realizat în condiţii despre care nu vrem să mai vorbim, Nicolae de-abia a scos un 13,4%. E greu de crezut că el va atinge acel minim de 20% care să-i mai încurajeze un pic pe liberali în contextul alegerilor locale din acest an. Cel mai probabil, Emilian Frâncu va ieşi cel mai bine în sondaj iar dacă şefii de la centru se ţin de cuvânt în privinţa acelei condiţii care spune că în cazul în care nici un liberal nu obţine minim 20% din sufragii, preşedintele filialei va trebui automat să candideze, l-am putea vedea pe liderul PNL Vâlcea în postura de inamic public nr.1 al lui Mircia Gutău.
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button