Politica

Liderii politici vâlceni, între agonie şi extaz

Pentru buna informare a cetăţenilor noştri, am dorit să aflăm reacţiile la cald ale liderilor organizaţiilor judeţene de partid. Cei mai mulţi dintre aceştia s-au arătat destul de mulţumiţi de rezultatele obţinute, mai ales că în judeţul Vâlcea acestea aproape că s-au bătut cap în cap cu media la nivel naţional. PSD a ieşit practic învingător la Vâlcea, cu peste 27% din preferinţele electoratului. În schimb, PD a ieşit şifonat, cu puţin peste 24%, mult sub media la nivel naţional, acest rezultat fiind mult influenţat, spre norocul democraţilor vâlceni, de scorul excelent obţinut în municipiul Râmnicu Vâlcea. Rezultate bune a scos PNL, cu circa 20%, peste media naţională a partidului.

De asemenea, PLD a depăşit media la nivel naţional, cu circa 8%, în timp ce PC avea aproximativ 5%. La alegerile europarlamentare au participat 105.273 cetăţeni din judeţul Vâlcea.

PSD a câştigat alegerile la Vâlcea

Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea: „Am lucrat toată noaptea împreună cu domnul Persu şi cu alţi colegi. Pot spune că rezultatele la Vâlcea sunt destul de bune, peste media pe ţară. Obţineam şi mai mult, dar trebuie să ţinem cont de faptul că aici avem două adversare foarte puternice, PD şi PNL. Dacă reuşeam să obţinem mai mult în toate organizaţiile, aveam peste 30%. Totuşi, fiind în opoziţie, apreciez că rezultatul este foarte bun. Ţin să le mulţumesc tuturor membrilor, simpatizanţilor, preşedinţilor de organizaţii şi tuturor celor care ne-au votat. Se poate spune că PSD a câştigat alegerile la Vâlcea! La nivel naţional, ne-am păstrat electoratul fidel, în condiţii grele de opoziţie, cu frământări în interior. Pe fondul acestor frământări, apreciez că scorul este destul de bun şi trebuie să muncim în continuare ca să-i zdrobim la viitoarele alegeri pe adversarii noştri”.
Întrebat dacă va accepta să fie consilier al vreunuia dintre europarlamentarii PSD, candidatul vâlcean Remus Grigorescu a răspuns afirmativ. Acesta a ocupat locul 16 pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare.

„Sunt foarte dezamăgit!”

Dorel Jurcan, preşedintele PD Vâlcea: „Suntem sub media pe ţară şi sunt foarte dezamăgit de acest lucru. Voi face o analiză foarte serioasă şi atentă pe localităţi, pentru că rezultatele obţinute în judeţ sunt extrem de fluctuante. Nu ştiu exact cum stăm în acest moment, am dormit doar vreo două ore… La nivel naţional am înţeles că suntem sub 30%. E mai bine în comparaţie cu ceea ce a obţinut PD la alegerile de până acum. Şi la Vâlcea stăm mai bine decât în anii trecuţi. Oricum, acest lucru nu ne scuză, fiecare coleg a răspuns de câte patru localităţi. Nu e posibil ca în unele localităţi să obţinem 12% sau 15% iar în altele, cum este cazul Râmnicului, să facem 33,4%, peste media la nivel naţional! Vom face o analiză la sânge şi iau în calcul chiar şi varianta demiterii unor persoane. Nimeni nu are scuze că a primit doar localităţi slabe”.

Liderul peremiştilor vâlceni îşi dă demisia din Biroul Permanent Naţional

Nicolae Pătru, preşedinte PRM Vâlcea: „Eu tocmai acum am venit de la dentist, am gura amorţită de la injecţii. Ce să spun, mă aşteptam la rezultatele astea slabe, pot spune chiar că mi-am dorit, ca să schimbăm ceva la nivelul conducerii. Chestia aia că toţi parlamentarii PRM trebuie să-şi dea demisia nu schimbă nimic. Trebuie făcute schimbări la nivelul Biroului Permanent. Eu unul îmi dau demisia din Biroul Permanent Naţional! Nu are rost să mai continuăm aşa. Am vorbit şi cu colegii mei din BPN şi au spus că vor face acelaşi lucru”.

„La municipiu suntem egali cu PNL”

Petre Ungureanu, preşedinte PLD Vâlcea: „Trebuie să recunosc faptul că scorul scos de noi este unul bun. Nu aş fi întreg la minte dacă nu aş recunoaşte. Aseară am chefuit cu şampanie vreo cinci minute, că după aia a trebuit să ne apucăm de treabă. Suntem în media pe ţară, la Vâlcea avem undeva la 8%. Important este faptul că la municipiu suntem egali cu PNL. Am scos 13%, ceea ce este foarte mult pentru un partid nou. Diferenţa între PLD şi PNL este că noi îl avem pe Sorin Zamfirescu iar ei îl au pe Ion Nicolae, fie-le ţărâna politică uşoară! Am avut surpriza să constat că PNL a luat prea mult în judeţ… Oricum, la câţi primari au, era şi ruşine să n-o facă. Despre metodele prin care PNL a scos scorurile din judeţ, se poate vorbi mult şi bine. Voi aminti doar despre plata ajutoarelor sociale cu doar o zi înainte de vot, despre căratul votanţilor cu microbuzele de transport şcolar, despre şantajul la directori. Ei le reproşau pesediştilor aceste maniere şi iată că fac exact la fel”.

Rudarii din Drăgăşani, „tatuaţi” cu trandafiri

Traian Grănişteanu, preşedinte PNG Vâlcea: „Sunt surprins de scorul mic obţinut de PNG. Sunt dezamăgit de maniera în care au înţeles spiritul de competiţie membrii altor partide. Am primit numeroase semnale din teritoriu prin care mi-au fost semnalate nereguli. La unele secţii, membri PNG care făceau parte din comisii nu au fost lăsaţi să asiste la numărarea voturilor. La Drăgăşani, primarul Iordache a pus Poliţia Comunitară să rupă toate afişele din oraş cu Gigi Becali. În cartierul Sf. Gheorghe, rudarilor le-au fost aplicate pe mâini, la intrarea în secţiile de votare, ştampila cu un trandafir ca să nu uite cu cine trebuie să voteze”.

„Trebuie să fim realişti şi să luăm lucrurile aşa cum sunt”

Veronel Rădulescu, preşedinte PIN Vâlcea: „Rezultatele acestor alegeri trebuie privite cu obiectivitate. Nu sunt nemulţumit, pentru că la municipiu am scos undeva la 5%, peste partide ca PRM sau PNG. PIN s-a înfiinţat de un an de zile. Trebuie să fim realişti şi să luăm lucrurile aşa cum sunt. În ceea ce priveşte judeţul, avem undeva la 3,5%, peste media pe ţară. La nivel naţional era oarecum previzibil, având în vedere mai multe lucruri. Scorul PD care ar trebui să nu-i mulţumească, fiind de fapt scorul lui Traian Băsescu, este mult sub media la nivel naţional. Cât priveşte situaţia PSD şi PNL, se vede rezultatul fondurilor băgate în teritoriu. Eu cred că ne aflăm într-un moment în care în clasa politică s-au reaşezat opţiunile. E clar că se vor face noi alianţe, noi înţelegeri între partide. Mai cred că în politică nimic nu e sigur, totul e schimbător. Aceste alegeri europene au dat doar un semnal de reaşezare. PIN are şanse să crească, pe principiul paşilor mărunţi, dar siguri. Probabil că în zilele următoare ne vom întâlni la nivelul conducerii partidului şi vom face o analiză foarte serioasă a acestor rezultate”.

Liberalii şi conservatorii – no comment

Contactat telefonic, preşedintele PC Vâlcea, Dumitru Buşe ne-a spus că ne poate da nicio declaraţie, întrucât se afla la un miting în Bucureşti. Domnia sa ne-a promis că ne va contacta în cel mai scurt timp, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. De asemenea, am încercat să obţinem declaraţii de la preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Emilian Frâncu. Nu am reuşit, pentru că acesta avea telefonul închis. Nici Cristi Buican, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PNL nu a fost de găsit.
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button