Politica

Primarul din Dăeşti a rupt ostentativ afişele PNL

Cu o zi înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, primarul comunei Dăeşti, Ion Dobre, s-a trezit din nou cu faţa la cearşaf. Social-democratul a luat sâmbătă la pas comuna, rupând ostentativ toate afişele liberalilor. Câţiva cetăţeni, deranjaţi mai degrabă de mizeria făcută de Dobre decât de faptul că acesta s-a pus pe rupt afişele rivalilor politici, ne-au semnalat ce se întâmplă la Dăeşti. În doar câteva minute, am fost la faţa locului, constatând că, într-adevăr, primarul este agitat şi pus pe scandal. Întrebat ce l-a apucat, Ion Dobre s-a scuzat, spunând că preşedinta BEJ i-a solicitat să rupă toate afişele lipite la distanţă mai mică de 500 de metri faţă de secţiile se votare.

Contactată telefonic, judecătoarea Lucia Bărăscu ne-a confirmat că le-a făcut cunoscut administraţiilor locale faptul că trebuie îndepărtate afişele aflate la distanţa menţionată, însă a explicat că nu le-a cerut primarilor ca, personal, să se ocupe de această problemă, aflată în grija reprezentanţilor secţiilor de votare. Iniţial, Dobre le-a ordonat unor angajaţi din primărie să radă afişele din comună, însă aceştia au refuzat să se amestece într-o dispută politică PSD-PNL. Aşa că, nervos, Dobre a recunoscut că a trebuit să rupă personal afişele liberalilor, cei despre care, nu cu mult timp în urmă, spunea că l-au ajutat mai mult decât PSD-ul cu fonduri şi idei. Agitat peste măsură, primarul din Dăeşti a uitat se pare şi de indicaţiile BEJ, care se refereau doar la distanţa de maxim 500 de metri. La 3-4 kilometri depărtare de secţii, am întâlnit câţiva cetăţeni nemulţumiţi că primarul a rupt afişele electorale şi le-a abandonat în faţa curţilor lor. De exemplu, familia Tănase, din Fedeleşoiu, îi adresa numai „de dulce” primarului Dobre în timp ce îşi făcea curăţenie în faţa porţi. „Nu numai că a rupt afişele cu PNL-ul şi ni le-a aruncat nouă în faţa curţii dar, aseară, a umplut toată strada cu fluturaşii PSD-ului, partidul lui. Şi la deal, şi la vale, e la fel: toată strada e roşie. Nu am treabă cu niciun partid, dar ştiam că primarul trebuie să facă curăţenie în comună, nu mizerie”, s-a plâns Tănase. Gheorghe Popolan şi colegii săi liberali au luat act de gestul primarului, împotriva căruia au şi depus o plângere.  E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button