Liga IV

Divorţ la AJF!

• Pintilie l-a destituit pe Mănoiu

Biroul Executiv al AJF Vâlcea s-a întrunit, joi 1 noiembrie, din ordinul preşedintelui Pintilie şi a luat decizia demiterii din funcţie a secretarului general Florin Mănoiu. Motivul principal invocat de către şeful AJF a fost acela că, din instituţia pe care o conduce se scurg către presă informaţii de natură să-l denigreze, lucru care nu se întâmplă şi cu Mănoiu, despre care „talibanul” a afirmat că ar fi „ocrotit” de ziarişti. Totodată, s-a urmărit să se dea astfel şi un răspuns preşedintelui Costel Chelcea, de la Horezu, cel care a cerut săptămâna trecută demisia secretarului general. Până la Adunarea Generală care va avea loc la începutul anului 2008, interimatul va fi asigurat de Daniel Demetrescu.

Decizia lui Pintilie nu a fost supusă votului celor prezenţi şi a fost contestată imediat de către unul dintre componenţii Biroului Executiv (în speţă Dumitru Drăgănescu) care a afirmat că plecarea lui Mănoiu se putea face, fie prin demisia acestuia, fie prin votul Adunării Generale.

Corectitudinea, „pasăre rară” la AJF

Primul moment de ruptură între Pintilie şi Mănoiu a apărut în finalul sezonului trecut, atunci când secretarul general al AJF, prezent la meciul FC Vartex – Olteţul Zătreni, nu în calitate de observator, ci de oficial al forului fotbalistic judeţean, a întocmit un raport suplimentar în care-a reliefat cele petrecute la acel joc. Este de neuitat autogolul din ultima secundă al portarului Stoica de la FC Vartex, graţie căruia cei din Zătreni s-au şi impus cu 4-3. Contrar aşteptărilor, Pintilie nu a fost deloc de acord cu raportul lui Mănoiu, nu a luat act de acest lucru, preferând să tăinuiască acel posibil blat şi să-l avertizeze astfel pe Mănoiu că acolo, la AJF, „talibanul” e şef. Într-un AJF în care corectitudinea e „pasăre rară”, decizia de atunci a lui Pintilie a părut ceva normal. Acum, apele par a se tulbura şi mai mult.

 De ce Neacşu a scăpat „basma curată”?

Pintilie spune acum că meciul dintre Flacăra Horezu şi CSM II Rm. Vâlcea (de fapt scandalul iscat în jurul tabelului cu jucători comuni încropit de „satelitul” din Zăvoi) a reprezentat piatra de moară legată de gâtul lui Mănoiu. Furios pe oficialii AJF pentru că nu i-au dat meciul câştigat, Costel Chelcea a cerut atunci demisia secretarului general, cel despre care a spus că se face vinovat de eroarea comisă, însă se pare că mai există un alt oficial implicat în scandal, care-a scăpat „basma curată”. Şi anume, vicepreşedintele de la Drăgăşani Viorel Neacşu, observatorul acelui meci. Motivul a fost enunţat chiar de Chelcea, imediat după meciul cu cântec de la Horezu. „Ştiam că vom câştiga jocul cu CSM II şi l-am întrebat pe Neacşu, vicepreşedinte al AJF Vâlcea, care-a fost observator la acea partidă, dacă trebuie să mai fac contestaţie sau mi se dă automat meci câştigat de către Comisia de Competiţii. «Dacă e aşa, nu trebuie să mai faceţi contestaţie, vi se va da meciul câştigat», m-a asigurat Neacşu. Când am ajuns însă la AJF, surpriză! Am aflat că tabelul iniţial a fost modificat şi că pe acesta apăreau acum alţi jucători”, ne-a declarat Chelcea la vremea respectivă. Rămâne un mister de ce ulterior n-a mai cerut Chelcea şi demisia lui Neacşu, cel care l-a indus în eroare.

PINTILIE, PLEACĂ!

Că la AJF totul merge anapoda nu mai e deloc o noutate. Pintilie patronează de aproape un an de zile un fotbal viciat, în care-şi fac loc erori şi gafe de tot felul. Multe dintre acestea sunt tăinuite cu bună ştiinţă de „taliban”, care se crede în continuare „cel mai corect şi cel mai deştept”. Realitatea este însă cu totul alta.
Pe vremea când era vicepreşedinte, Pintilie a atacat în stânga şi-n dreapta pe oricine îi era împotrivă: pe Constantin – preşedinte al AJF pe vremea aceea, pe Tudorică – şeful arbitrilor, pe Comănescu – directorul DSJ Vâlcea. Acum, după ce şi-a atins scopul şi-a ajuns în fruntea fotbalului judeţean, din AJF-ul transparent de odinioară nu a mai rămas decât amintirea. În „ograda” „talibanului” domneşte haosul, în toate compartimentele, de la arbitri, observatori şi până la felul cum sunt rezolvate problemele „stringente” ale reprezentanţilor de echipe.
Şef al arbitrilor pe hârtie, Grigore Tomoiagă, a dovedit în dese rânduri că este depăşit de situaţie, iar cavalerii fluierului „cântă şi dansează” aşa cum îi place lui Pintilie. Situaţia este identică şi-n rândul observatorilor, acolo unde şi-au făcut loc tot felul de „pricepuţi” în ale fotbalului. Deşi Vâlcea dispune de câteva somităţi în materie de fotbalişti, care-ar putea oricând să fie observatori în fotbalul judeţean, la meciurile din Liga a IV-a şi Liga a V-a apar tot felul de personaje menite să facă pe plac preşedintelui Pintilie. Ca să intri acum în corpul de observatori al AJF trebuie să fii neapărat prietenul „talibanului”, altfel n-ai ce căuta acolo. Exemplul cel mai clar: Daniel Diaconu, fost arbitru purtător al ecusonului FIFA, ţinut departe de şeful AJF, care consideră că răfuiala personală e mai presus de interesele fotbalului judeţean. Astfel, apar pe lista observatorilor câţiva oameni recunoscuţi drept amici de pahar ai „talibanului”. Toate acestea conduc spre o singură concluzie: pentru ca această stare de lucruri false să se încheie este nevoie ca Pintilie să plece. Acum ori niciodată! Delegaţi, aveţi cuvântul!
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button