Liga IV

Trupa lui Mazilu, în faţa celui mai lejer succes: victorie prin neprezentare

Dinamo Horezu – Olteţul Zătreni 3-0

S-a consemnat şi prima neprezentare în acest campionat în Liga a IV-a. Olteţul Zătreni ar fi trebuit să înfrunte la Fîrtăţeşti formaţia lui Dan Mazilu, Dinamo Horezu, însă întâlnirea n-a mai avut loc, asta pentru că băieţii lui Nicoale Vîlcu n-au mai ajuns la meci. Conform spuselor primarului din Zătreni, Constantin Liţoiu, echipa se deplasa cu un microbuz spre Fîrtăţeşti, însă la Tetoiu a rămas în pană, astfel că nu a mai putut ajunge la Fîrtăţeşti. Doar Vîlcu şi vreo trei-patru jucători s-au dus la teren, se pare că a fost completat şi raportul de arbitraj, însă fără folos. Dinamo Horezu a câştigat fără nici cel mai mic efort confruntarea cu Olteţul Zătreni.

Neprezentarea celor din Zătreni a dat de bănuit prin judeţ, deja lansându-se zvonul cum că Olteţul ar fi pierdut intenţionat meciul. De asemenea, o altă variantă vehiculată este aceea că echipa din comuna primarului Liţoiu a rămas fără jucători. Au existat nişte discuţii în contradictoriu, astfel că săptămâna trecută mai mulţi jucători au renunţat la colaborare. Primarul Liţoiu a infirmat, însă, toate acestea: „Nici vorbă să fi pierdut intenţionat meciul. Păi ne-am dus noi tocmai la Călimănşti şi nu mergeam la Fîrtăţeşti!? Dar s-a întâmplat să avem ghinion. Apoi ne doream să vedem şi cum se descurcă echipa fără câţiva jucători. Am luat acum nişte jucători pentru că săptămâna trecută am trecut printr-o situaţie mai dificilă, am avut probleme cu nişte jucători veniţi de prin alte localităţi. Ne-am înţeles într-un fel la început, dar pe parcurs şi-au schimbat pretenţiile. Noi n-am fost de acord şi începuseră să facă probleme în teren, iar pentru asta a avut de suferit echipa. Aşa că am decis să ne despărţim de ei. Printre aceştia se numără şi băieţii din Laloşu, fraţii Marian şi Nicolae Ion şi alţii”. „Oricum, locurile celor plecaţi au fost acoperite repede cu nişte jucători de la Craiova. Sper să avem şi rezultate mai bune pentru că nici nu mă gândesc că retrogradăm anul acesta. Eu cred chiar că vom reuşi să terminăm turul de campionat undeva pe locul 10”, a încheiat Liţoiu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button