Politica

Emilian Frâncu acuză: „Sub Mircia Gutău, la Râmnicu Vâlcea, a înflorit mafia!”

Emilian Frâncu a dat în mintea lui Bogdan Pistol, pe vremea când acesta îl critica aproape zilnic pe primarul Mircia Gutău, pentru toate şmenurile văzute şi nevăzute. Liderul liberalilor vâlceni a lansat săptămâna trecută cel mai dur atac la adresa alesului râmnicenilor, acuzându-l direct de „hoţie”. Preşedintele PNL Vâlcea şi-a dedicat o întreagă conferinţă de presă subiectelor anti-Gutău, începând prin a-i reproşa acestuia că, deşi municipalitatea dispune de sume exorbitante, investiţiile realizate în Râmnic sunt mărunte. „Să nu se mai minuneze atâta lumea când vede un trotuar făcut, o alee asfaltată, o parcare inaugurată de Gutău!

Bani sunt foarte mulţi şi de ei se pot face investiţii mari, nu mărunţişuri, culmea!, cu mai mulţi bani decât e normal, mai prost şi mai greoi decât le-ar face alţii. Râmnicenii ar trebui să ţină cont că aceşti bani sunt ai lor şi nu este normal să accepte orbeşte să fie cheltuiţi fără discernământ, să arunce Gutău cu miliardele pe tot felul de prostii!”, a acuzat liderul PNL.

„Gutău nu a făcut nimic pentru a fi considerat sfânt!”

Preşedintele PNL Vâlcea a luat-o în răspăr şi pe artista Tina Popa, care a făcut imensa gafă, în opinia lui, de a ieşi public cu laude la adresa lui Gutău, după ce a primit bani de la Consiliul Local pentru organizarea unui eveniment specific meseriei de artist la Dealul Malului. „Tina Popa n-a înţeles că oricine i-ar fi dat sprijin şi că nu e corect să stai cu mâna întinsă. Artiştii, oamenii de cultură, etc., nu trebuie să se pună într-o postură jenantă. Râmnicul are şi un fond pentru cultură şi sport… Că domnul Gutău îl consumă în proporţie de 99 la sută pe fotbal, asta e treaba lui. Acolo se fac banii negri! E treaba lui că acolo îi place să-i cheltuiască. Tina Popa a cerut prea puţin (200 de milioane lei vechi). Manifestarea ei trebuia să primească 500 de milioane, pentru că banii respectivi se dădeau pentru nişte proiecte ce făceau din Râmnic ambasadorul României în Europa. Încă ceva, Tinei Popa nu Gutău i-a dat banii respectivi, ci Consiliul Local, pentru că primarul doar pune în practică nişte lucruri. Revenind la taxa pentru sport, doar Gutău şi încă vreo doi apropiaţi de-ai lui ştiu pe ce şi cum e cheltuită această taxă. Cert este că banii strânşi la acest fond sunt foarte mulţi şi, din păcate, nu se cheltuiesc transparent. S-a făcut un clasament, iar Primăria Râmnicului e pe ultimele locuri la transparenţă în ţară. Noi nu am vrut să răspundem cum stăm cu groapa de gunoi de la Feţeni, alt mare proiect eşuat al domnului Gutău, cum stăm cu investiţia de la Goranu, unde domnul Gutău e implicat până în gât, cu vanele daneze şi cu celelalte ţevi care nu se îmbucau (…), cu calea ferată Vâlcea – Vâlcele, vândută pe bucăţi la fier vechi în Turcia”, a mai precizat liderul liberal. El a acuzat că niciunul dintre „marile proiecte marca Gutău”, promise în timpul campaniei din 2004, nu s-a realizat: „Problema câinilor vagabonzi nu a fost rezolvată. Aţi văzut ştrandul terminat? Pasaj de sub sau supra-traversare? Nimic! Singurul pasaj a fost cel realizat pe vremea când viceprimarul Monceanu a rămas să conducă singur Primăria. El a făcut proiect şi a organizat apoi licitaţia. Gutău doar a tăiat panglica. Gutău nu a făcut nimic pentru a fi considerat sfânt. Râmnicul s-a împrumutat cu sute de miliarde, fără să vedem ceva în urmă. Râmnicenii, în viitorul apropiat, vor avea enorm de plătit pentru aceste gafe. De aceea îl deplâng pe următorul primar al municipiului, pentru că el va fi cel care va avea de tras. Va avea de rambursat o datorie foarte mare, datorie ce putea fi folosită în primul an de mandat, ca să terminăm, de exemplu, subtraversarea. Iată, Emilian Frâncu aduce bani pentru acea clădire părăsită, Căminul de bătrâni din Ostroveni. Acolo se vor construi locuinţe. Acesta, într-adevăr, este un proiect de anvergură, din categoria investiţiilor care ar trebui să-i preocupe pe primari, ca şi fluidizarea traficului şi altele, nu o parcare ici, alta acolo. A, parcarea de la River Plaza Mall este altceva… Aceea trebuia făcută respectând legea, în subsol. Dar cu tot felul de mânării a făcut şi acolo în aşa fel încât să nu se facă o parcare. Acum, forţează mâna consilierilor să-şi dea acordul să se facă parcare alături, adică să mai rupă din terenul râmnicenilor. Încă o halcă pe care o firmă să o gestioneze!”.

Justiţia vâlceană, coruptă până în măduva oaselor

Frâncu nu a putut trece prea uşor nici peste intenţia Executivului de a distruge Parcul Mircea cel Bătrân. Liderul liberal apreciază că normal i s-ar fi părut să se facă parcări sub Billa sau restaurantele „OK”, care „în momentul în care au primit autorizaţii, au devenit răspunzătoare şi pentru amenajarea de parcări”. „Acolo trebuie făcute parcări, nu în parc, care un sit arheologic de mare importanţă. Mă mir că nu vrea să facă o parcare şi sub Zăvoi! Cât trăiesc eu, îmi voi consuma până la ultima picătură de energie pentru ca acolo să nu se distrugă nimic, iar parcul să rămână intact”, a mai adăugat Emilian Frâncu. Cu nervii întinşi la maxim, Frâncu a avansat în discuţia cu jurnaliştii şi în zone delicate, apreciind într-un târziu că „sub Mircia Gutău, la Râmnicu Vâlcea, a înflorit mafia”: „Lucrul acesta îl ştie orice popolean. Eu nu spun că el este implicat în mafie, să nu cumva să-mi băgaţi un astfel de titlu!, dar trag şi eu un semnal de alarmă. Aţi auzit până acum câţiva ani de grupuri infracţionale? Nu, acum, de vreo 3 ani… Pe cine protejează Mircia Gutău, de cine e protejat, numai el ştie (…). M-a întrebat un ziarist cum îmi explic faptul că Procuratura, Parchetul şi aşa mai departe nu iau măsuri. Păi, simplu!, din păcate guvernează legea junglei. Nu liberalii sunt de vină. Justiţia e condusă de un ministru liberal de vreo patru luni, dar el, oricum, se ocupă doar de construirea clădirilor judecătoriilor, tribunalelor şi de salariile din acest domeniu. În plus, Guvernul nu are voie să se amestece în actul de justiţie. Avem o justiţie a junglei, asta e problema! Cine dă mai mult ăla câştigă. Ştie toată lumea chestiunea asta. Nu spun că toate procesele se câştigă cu şpagă, dar sunt destule procese măsluite. În ultimul an am văzut şi cum justiţia s-a pus preş la dorinţa unor potentaţi. La Vâlcea se dădea o sentinţă, X-ulescu câştiga, iar apoi se ducea în altă parte şi pierdea. Am văzut cum, în cauze identice, Justiţia a dat hotărâri diferite. Judecătorii din Vâlcea sunt valoroşi, dar printre ei se află şi multe uscături. Nici în zece ani de acum înainte nu se va putea schimba ceva dacă nu se intră cu buldozerul în acest sistem corupt şi învechit, dacă judecătorii nu vor fi traşi la răspundere de CSM, dacă procurorii nu vor fi puşi la index de voi, presa, pentru mârşăviile făcute. Nu Curtea de Conturi trebuie blamată, pentru că şi-a făcut datoria, şi în cazul lui Nicoale Pătru, cu folosirea abuzivă a maşinii RAJDP, şi în cazul primarului de la Măldăreşti. A făcut un dosar greu, de vreo 4 volume, cercetare în toată regula, dar Procuratura a decis să-l ţină în sertar. Mi s-a spus că n-am voie nici măcar să vorbesc despre această chestiune. Mă certa o doamnă procuror care-l salvase de la puşcărie pe Mircia Gutău, acum 5-7 ani, când ştiţi bine că furase de la statul român câteva tone de asfalt, împreună cu Ilie Amuzan. Curtea de Conturi a făcut un dosar, la fel şi Procuratura, că, de!, era ceva strigător la cer (…) şi doamna procuror a pus NUP, că aşa au vrut muşchii ei. Recent, domnul Gutău a tratat-o cu dispreţ, că nu mai avea nevoie de ea şi nu a vrut să-i dea sediu pentru Procuratură. Tot consilierii liberali, ăia răi, au ajutat-o cu sediul. Revin şi spun că Procuratura, DNA, Parchetul reprezintă bubele din sistem. Toţi îi înjură pe politicieni. Or mai fi unii care or mai lua şi ei un bănuţ, dar, atenţie, nu parlamentarii, care fac legi şi nu au tangenţă cu banii publici. Marea dramă a guvernării post-decembristă o reprezintă sistemul judiciar. Şi îi acuz pe domnii judecători că, în mod voit, nu respectă procedurile ca să poată să scape uşor bandiţii. De-aia tot felul de Gică Boerică, Piele şi mai ştiu eu ce clanuri sunt eliberate. Dacă nu e toată presa cu tunurile pe bandiţi, pe judecătorii şi procurorii corupţi, nu se va schimba nimic”.    

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button