Diverse

Debuteaza si Divizia B la futsal în noul an

Debutează şi Divizia B la futsal în noul an
* Distins Rm. Vâlcea participă, la Piatra Neamţ, la cel de-al V-lea turneu al sezonului
 

În zilele de 14, 15 şi 16 ianuarie divizionara B la fotbal în sală, Distins Rm. Vâlcea, va participa la primul turneu al acestui an, cel de-al V-lea al sezonului, ce a fost programat să se desfăşoare la Piatra Neamţ, în oraşul echipei aflate pe locul 5 în clasament, Moldocor. Vâlcenii se vor deplasa în localitatea lui „Pinalti” pentru a întâlni formaţiile Real Alexandria, City Us Tg. Mureş şi FC Arad. Reprezentantele oraşelor Alexandria şi Tg. Mureş sunt două echipe de mâna a doua, dacă le putem numi aşa, şi prin prisma acestui fapt suntem convinşi că vâlcenii nu se vor putea împiedica de aceste grupări. Pe parcursul celor 11 etape, formaţia din Tg. Mureş nu a acumulat nici un punct în clasament, fiind „zdrobită” de toate celelalte participante ale competiţiei, în timp Real Alexandria a acumulat 6 puncte şi ocupă penultima poziţie în ierarhia Diviziei B. Singura partidă mai dificilă în care vâlcenii ar putea să întâmpine greutăţi o vor avea de disputat cu formaţia similară din Arad, aflată pe locul 4 în clasament, în „coasta” grupării vâlcene. Astfel, echipa lui Lăcraru are şansa să înceapă anul cu dreptul pentru că dacă ar triumfa în urma acestor trei meciuri, ar putea să se reinstaleze în fruntea clasamentului, dar acest lucru va depinde şi de rezultatele celorlalte contracandidate aflate în lupta pentru titlu.  Mai multe informaţii despre planurile de viitor ale acestei grupări care a impresionat prin rapiditatea cu care a ajuns de la întrecerile de fotbal în sală organizate pe plan judeţean până în vârful clasamentului Diviziei B, le vom afla „la timpul potrivit”, aşa cum ne-a spus Adi Lăcraru, cel căruia i se datorează existenţa Distins Rm. Vâlcea. Acest moment potrivit va fi, probabil, după următoarele turnee când divizionara B ar putea să se detaşeze, să capete un avans considerabil faţă de principalele urmăritoare.                  (Simona SIMA)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button