Liga II

Bondrea şi Teleşpan îşi „creionează” lotul

După cele aproximativ două săptămâni de cantonament petrecute în staţiunea Băile Herculane, antrenorii Marian Bondrea şi Mitică Teleşpan au reuşit să-şi „creioneze” un nucleu de jucători cu care vor aborda noul sezon. Amânarea cu două săptămâni a startului Ligii a II-a a fost salutată atât de conducerea administrativă, dar şi de cea tehnică, echipa având mai mult timp la dispoziţie să se pregătească. După stagiul de pregătire de la Herculane, Marian Bondrea a declarat: „Cantonamentul de la Herculane, din punctul meu de vedere, pot spune că a fost satisfăcător. Am făcut antrenamente dure cu băieţii, iar la spre finalul şedinţelor jucătorii abia aşteptau să ajungă în camere. Am alte metode de antrenament, iar băieţii s-au străduit să facă faţă programului impus de mine.

Pe mine mă bucură amânarea startului campionatului cu două săptămâni, aceasta fiind binevenită pentru noi. Aşa cum ştiţi, suntem o echipă în formare lotul suferind modificări majore în această vară şi, o dată cu această amânare vom avea mai mult timp pentru a lucra la omogenizare.”

Şerban şi Bucă au semnat
• urmează Mendy şi Posteucă?

După cum ştiţi în chiar primul meci amical disputat sub comanda lui Marian Bondrea, Şerban şi Bucă, doi jucători aduşi de la FC 1 Decembrie Bucureşti, au evoluat în tricoul CSM-ului. Apoi, surprinzător sau nu, deşi antrenorul le-a spus că este destul de mulţumit de evoluţia lor, cei doi şi-au făcut bagajele şi au plecat. Însă antrenorul „municipalilor” şi s-a împăcat cu gândul de a-i pierde pe cei doi şi i-a cerut insistent directorului Florin Verigeanu să îi achiziţioneze. Astfel că, de sâmbătă cei doi fotbalişti sun jucătorii CSM-ului, Şerban semnând cu gruparea din Zăvoi un contract pe trei ani. Situaţia lui Bucă este puţin mai specială, jucătorul fiind împrumutat pentru o perioadă de doi ani de la campioana României, Dinamo Bucureşti. Tot la capitolul veniri şi tot din Ştefan cel Mare s-ar putea să ajungă Posteucă şi Mendy, acesta din urmă fiind refuzat în urmă cu puţin timp de Ceahlăul Piatra Neamţ, unde conducerea „câinilor” ar fi vrut să-l cedeze.
Vă anunţam în urmă cu o săptămână că în cantonamentul echipei au fost aduşi şi doi francezi – Belel şi Raimis. Marian Bondrea i-a testat pe aceştia în ultimul amical disputat la Herculane de „municipali” împotriva fostei colege de serie, Building Vânju Mare, meciul fiind câştigat de vâlceni. La finalul partide, tehnicianul oltean le-a comunicat celor doi fotbalişti din Hexagon să-şi facă bagajele.

Formula de bază

Analizând lista cu jucătorii şi minutele petrecute pe teren în timpul amicalelor disputate la Herculane, Marian Bondrea se pare că s-a hotărât în mare măsură asupra jucătorilor de bază cu care va ataca noul sezon.
Referitor la postul de portar, după plecarea lui Florin Pampea şi în aşteptarea lui Posteucă de la Dinamo, Adrian Rusandu este în acest moment titular incontestabil. În defensivă, fundaşul venit de la FC Sibiu, Vişa, şi-a câştigat un loc între titulari. Acesta va face pereche în axul central cel mai probabil cu Mocioacă până la refacerea lui Cumpănaşu. Mai mult ca sigur fundaşi laterali vor fi Stanca şi Cercel.  În linia de mijloc, Marian Bondrea are două opţiuni pentru postul de închizător, acestea fiind camerunezul Ekwalla Therry şi Alexandru Dandea. Pe benzi vor fi Onofrei şi Vlăduţi, iar în atac  Iosif Melcea va juca rolul de servant pentru cei doi sârbi din atacul CSM-ului, Radovanovic şi Vidakovic. Şanse mari de la prinde un loc de titular în ofensiva „municipalilor” le are şi Lucian Zoicaş, însă acesta mai are de muncit pentru că este în urmă cu pregătirea.
Iată primul unsprezece probabil cu care Marian Bondrea va juca în prima etapă:  Rusandu – Vişa, Mocioacă (Cumpănaşu), Stanca, Cercel – Therry  (Dandea), Vlăduţi, Onofrei, Melcea – Vidakovic, Radovanovic.
Romulus Dumitru

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button