Ţiganii ar putea pierde Islazul din Costesti
Ţiganii ar putea pierde Islazul din Costeşti
În buza civilizaţiei, la vreo 40 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, cunoscută pe nedrept piciorul de plai al gumarilor şi cocalarilor de pe întreg mapamondul, începe o comună model: Costeşti. Aici, la doi ani şi ceva de la locale, se petrec pe ascuns fapte istorice, de care în final aflăm şi noi şi vi le spunem şi vouă. Care-i treaba mai exact? Primarul PNL Valeriu Popescu caută investitori cu potenţial în vederea dezvoltării turismului din zonă. Atât de mult a căutat încât a şi început să găsească. Primul dintre aceştia, domnul Turescu, de la Turceni, e un tip de treabă, cel puţin aşa i s-a părut alesului liberal. Ei bine, acest Turcescu are un prieten peste graniţe, plin de coco americani. Cunoscând zona şi ideile măreţe ale investitorului străin, domnul Turescu a început cu primarul de Costeşti, în urmă cu câteva săptămâni, negocieri puternice pentru amenajarea unui teren de golf pe Islazul comunei, în fiecare an, în ziua de Sfânta Mărie Mică, loc de desfăşurare a mega-sărbătorii ţiganilor de pretutindeni. Spre deosebire de rromi, primarul nu vede nimic rău în negocierile respective, explicând: „Cu ţiganii, problema se pune simplu: dacă vrem îi primim, dacă nu nu-i primim. Există şi în lege treaba asta. Sau… nu mai fac. Ce e? Sau mai putem să-i mutăm la Neagota. Care e problema? E mult mai frumos acolo!”. Valeriu Popa speră ca investitorul de care şi-a legat câteva mari speranţe să nu renunţe la ideea construcţiei unui teren de golf la Costeşti. Liberalul spune că localitatea poate pierde islazul, de peste 100 de hectare, dar în schimb „tranzacţia” poate genera şi avantaje, cum ar fi „crearea unui lanţ de cazări şi servicii”.