Se împlinesc 88 de ani de la Marea Unire

Se împlinesc 88 de ani de la Marea Unire

„Vă aşteptam de o mie de ani şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată. Sunt în viaţa unui neam clipe de fericire atât de mari, încât ele răscumpără veacuri întregi de suferinţă. Bucuria noastră nu este bucuria unei singure generaţii. Ea este sfânta tresărire a întregului popor român, care de sute şi sute de ani a îndurat suferinţele cele mai crude, fără să-şi piardă credinţa neclintită în sosirea zilei care ne uneşte astăzi şi care trebuia să vie, care nu se putea să nu vie” – acestea sunt cuvintele de întâmpinare pe care le-a adresat marele om politic liberal Ion I.C.Bratianu, prim-ministru al României la acea dată, delegaţiei din care făceau parte Vasile Goldis, Alexandru Vaida-Voevod, Miron Cristea şi alţii, sosiţi în Capitală pentru a prezenta, Regelui şi Guvernului României, Actul Unirii de la 1 Decembrie 1918. Reverberaţia acelor clipe o resimt azi şi liberalii vâlceni, care, ca de altfel toţi românii, sărbătoresc împlinirea a 88 de ani de la Marea Unire, cea care a întregit fiinţa ţării şi a naţiunii noastre. O unire care a venit ca parte a unui îndelungat proces istoric, începând cu dubla recunoaştere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Române în anul 1859, continuând apoi prin proclamarea şi cucerirea independenţei de stat a României şi încheindu-se la 1 Decembrie 1918, când s-a desăvârşit unitatea statală a românilor. Anul 1918 a avut o importanţă covârşitoare în destinul neamului nostru. O spun istoricii, o spun cărţile şi revistele, o spun oamenii politici şi o spun, deopotrivă, oamenii simpli ai acestui popor. O spune însăşi cronologia evenimentelor de atunci. Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău, exprimând dorinţa românilor, a votat unirea Republicii Moldoveneşti cu România. A urmat, în lunile octombrie-noiembrie, eliberarea naţională a poporului român de pe cuprinsul Austro-Ungariei. Apoi, pe 27 octombrie 1918, deputaţii români bucovineni din Parlamentul de la Viena, primari ai localităţilor bucovinene şi alţi reprezentanţi ai românilor, s-au reunit la Cernăuţi, într-o Adunare Constituantă, şi au adoptat o moţiune ce prevedea „Unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent”. La rândul lor, românii din Transilvania s-au organizat, constituindu-şi organe administrative la toate nivelurile-consilii naţionale alese în mod democratic. Deputatul PNL Emilian Frâncu aminteşte că Amos Frâncu, strămoşul său direct, a organizat peste tot structuri ale Gărzii Naţionale Române menite să apere ordinea publică în perioada de vid militar generat de retragerea trupelor austro-ungare. Aşa încât, Consiliul Naţional Român Central a putut decide convocarea Marii Adunări Naţionale la Alba Iulia, pentru a consfinţi unirea Transilvaniei cu România. „Alba Iulia a devenit simbolul unităţii naţionale a tuturor românilor. În ziua de 1 Decembrie 1918, pe porţile cetăţii unde, odinioară, intrase triumfător Mihai Viteazul, s-au revărsat, într-o ordine impresionantă, o mulţime de români. Prin prezenţa lor, ei voiau să certifice dorinţa de a se uni cu ţara şi de a fi martorii acestui moment istoric. Astfel, pe Câmpul lui Horia s-au strâns peste 100.000 de oameni, fiind prezenţi şi cei 1.228 de delegaţi aleşi anterior prin vot de cercurile electorale sau de organizaţii politice şi de instituţiile româneşti şi de instituţiile româneşti din Transilvania, printre care, oameni politici şi fruntaşi ai mişcării naţionale. Tatăl meu, Cornel Frâncu, participant la această Adunare, îmi vorbea adesea, cu multă emoţie, despre acele momente înălţătoare”, a reamintit Emilian Frâncu, liderul PNL Vâlcea, apreciind, pe bună dreptate, că gestul românilor nu a rămas fără ecou, atât în afară, cât mai ales în interiorul ţării. În ianuarie 1919 naţionalitatea germană din Transilvania, întrunită la Mediaş, a hotărât în unanimitate recunoaşterea unirii Transilvaniei cu România. Tot în ianuarie 1918, populaţia evreiască din Transilvania a aderat şi ea la hotărârea de unire. Aceeaşi atitudine au adoptat-o şi svabii din Banat care, întruniţi în Congresul de la Timişoara din august 1919, şi-au exprimat acordul la unirea cu România, considerând că hotărârea de la Alba Iulia este o chezăşie pentru dezvoltarea lor etnică şi culturală. „Au trecut ani, s-au schimbat orânduiri şi guverne, iar teritoriul românesc a fost chiar ciuntit din nou în tumultul celui de-al doilea război mondial şi în avalanşa evenimentelor dramatice de după acesta. Toate relele şi mai puţin relele care s-au abătut peste noi de atunci şi până astăzi au fost îndurate cu stoicism de generaţiile care s-au succedat înăuntrul hotarelor acestei patrii. Un singur lucru a rămas neatins în conştiinţa noastră: bucuria veşnica a zilei de 1 Decembrie 1918 – devenită, în cele din urmă, Sărbătoare Naţională a României. Şi ce pereche mai bună ar fi putut să fie, pentru această zi măreaţă – o zi astrală, aş putea spune eu – a istoriei noastre, decât apropiata sărbătoare a aderării României la Uniunea Europeană, pe care o vom marca exact la o lună după sărbătorirea celor 88 de ani de la Marea Unire! Iată doua evenimente sortite să intre în istorie sub auspiciile guvernării aceluiaşi partid, Partidul Naţional Liberal, şi în decembrie 1918, şi în ianuarie 2007. Să ne bucurăm, aşadar – şi astăzi, şi peste o lună, şi peste un an. Cu voia Celui de Sus, să ne bucurăm apoi şi la împlinirea unui secol de la Marea Unire, atunci când acesta se va împlini în calendarul deceniului viitor”, a mai subliniat liderul liberal în faţa colegilor săi din Parlamentul României.