Liga IV

Cronici – Liga a IV-a

Cronici – Liga a IV-a

Sportul Rm. Vâlcea – Vartex Rm. Vâlcea 3-1 (1-1)

Uţă şi „Vrăjeală” au făcut diferenţa

La Bărbăteşti s-a jucat un meci extrem de important pentru soarta Diviziei D. Se întâlneau liderul, Sportul Rm. Vâlcea, grupare ce a terminat doar o dată egal în acest sezon, la Brezoi, şi a mai pierdut până acum un  meci, runda trecută, la Berbeşti, şi Vartex Rm. Vâlcea. Trupa lui George Popolan reuşise rezultate bune, victorie cu Flacăra, egal cu Minerul Berbeşti şi cu CSM II, astfel că oaspeţii se anunţau drept o echipă bună a campionatului.  În prima repriză se poate consemna doar ocazia marca „Vrăjeală”. Atacantul liderului a trimis mingea în bara transversală la scorul de 0-0, astfel că deschiderea scorului a fost amânată. S-a întâmplat totuşi acest lucru în urma reuşitei lui Pântea. Oaspeţii au revenit, însă, şi au egalat dintr-un penalti transformat de Mozacu. Acesta fost şi scorul pauzei: Sportul – Vartex 1-1.

„Vrăjeală” – cota 16

Repriza secundă aduce şi golul cu care gazdele preiau conducerea. Autor, Uţă. La acest scor, „Vrăjeală” mai loveşte o dată bara, însă acum cea laterală. Dar şi cei de la Vartex au avut o bară prin Popolan, astfel că cel puţin la acest capitol scorul reprizei secunde a fost egal. Până la urmă, însă, a fost 3-1 pentru lider, golul care a închis tabela fiind marcat de acelaşi „Vrăjeală” după o cursă de 30 de metri. Atacantul liderului a ajuns astfel la borna 16, atâtea fiind golurile marcate de „Vrăjeală” până acum în actualul campionat. Echipa care păstrează fotoliul de lider al Diviziei D a jucat în formula Sitaru – Manu, Dincă, Pântea, Floricu, Bunescu, Comănescu, Uţă, Stoian, Oprea şi Chefan. Meciul a fost condus de o brigadă avându-l la centru pe Cătălin Buşi, iar la cele două linii pe Roxana Ceauşu şi Roxana Glăvan. Observator din partea AJF a fost Nicolae Niţă (Nucu).  

CSM II Rm. Vâlcea – Flacăra Horezu 0-0

Buga a irosit şansa victoriei

Terenul II din Complexul Sportiv Zăvoi a găzduit meciul dintre ocupantele locurilor 2 şi 3 la acel moment în clasamentul Diviziei D la fotbal, CSM II Rm. Vâlcea şi Flacăra Horezu. Partida a fost una de uzură, gazdele alternând momentele de presiune la poarta lui Chiriţoiu cu cele de apatie în joc. Prima repriză a adus, de altfel, doar câteva faze periculoase în careul horezean, însă de fiecare dată oaspeţii au scăpat fără gol. Mai mult, aceştia au scăpat de câteva ori spre poarta lui Rusandu, fazele de atac negăsindu-şi finalizare cu gol nici aici. Repriza secundă aduce şi prima fază notabilă a jocului. Horezeanul Buga scapă singur spre poarta adversă însă şutul său duce mingea alături. Acelaşi Buga, alături de Negoi, sunt cei care au şansa de a marca în alte două situaţii. De partea cealaltă, antrenorul Gabi Mangalagiu îl reprofilează pe Situwe ca atacant, acesta având de altfel singurele ocazii la poarta horezeană. În minutul 75 trupa lui Chelcea poate deschide scorul. Centralul Laurenţiu Mosor dictează o lovitură de la 11 metri pentru Flacăra, la un henţ evident în careu făcut de un fundaş de la CSM II. Execută Buga care trage slab în stânga lui Rusandu, acesta respingând mingea în corner. A fost momentul psihologic al meciului pentru că de atunci horezenii au căzut poate şi psihic, dându-le şansa gazdelor să se apropie, pe final de meci, de careul advers. Situwe ratează astfel din 4 metri cu un şut  pe care Chiriţoiu îl scoate peste bara transversală. Câteva minute mai târziu, o lovitură liberă de la 17 metri, central, dictată pentru Flacăra, este executată de Pătularu, care trimite peste poartă. Jocul  se termină astfel nedecis, ambele echipe nefiind mulţumite cu acest rezultat. Antrenorul grupării gazdă, Gabriel Mangalagiu, a trimis în teren următorul 11: Rusandu – Dobrin, Situwe, Pufu, Jugăstreanu, Nica, Grecu, Vlăduţi, Ilie, Dandea şi Oană. Au mai jucat Strâmbeanu, care a intrat în teren în minutul 58, în locul lui Grecu, dar a fost schimbat în minutul 87 cu Builescu.

La Flacăra au jucat: Chiriţoiu – Grigore, Pătroi, Ciontea, Băcanu, Nistor, Nica, Negoi, Buga, Grecu şi Pătularu. Au mai jucat Milosteanu, Porumbescu şi Dina.

Meciul a fost condus la centru de Laurenţiu Mosor, la cele două linii fiind Ion Iordache şi Mihai Truţă. Observator din partea AJF Vâlcea a fost Emil Râmniceanu. 

Cozia Călimăneşti – Electra Rm. Vâlcea 1-2 (0-1)

Victorie cu gândul la meciul din etapa viitoare, cu liderul

Fosta echipă a fostului preşedinte al AJF Vâlcea, Cozia Călimăneşti, o formaţie care a ratat şansa de a juca în Divizia C, după ce s-a cerat mai mult cu centralul Orlando Trandu, la barajul cu Atletic Sibiu de la Tg. Jiu, a ajuns acum o grupare de pluton în eşalonul patru. În dreptul grupării din oraşul staţiune de pe Valea Oltului se poate trece drept o surpriză victoria de pe teren propriu cu berbeştenii lui Ilinca. De partea cealaltă, de la meci la meci, gruparea preşedintelui Gheorghe Bucuroiu a crescut de la meci la meci, astfel că „Rapiduleţul din Nord” a reuşit tot timpul să stea în „plasa” primelor clasate. Meciul de la Călimăneşti, Cozia – Electra, a fost unul în care trupa lui Gaiţă a avut iniţiativa pe durata a 95 la sută din timpul de joc. Nordiştii au deschis scorul în prima repriză prin atacantul experimentat Laurenţiu Pufu şi au intrat la vestiare în avantaj: 1-0. în repriza secundă „electricienii” îşi măresc avantajul, 2-0, după reuşita lui Mătăsaru. Pe final, pe fondul relaxării oaspeţilor, gazdele punctează stabilind scorul final: Cozia – Electra 1-2. „A fost un meci pe care l-am controlat de la un capăt la altul. Pe final, însă, băieţii mei au tremurat pentru victorie pentru că au crezut că pot câştiga înainte de fluierul final. Sunt mulţumit de arbitraj şi mi-aş dori să am un asemenea arbitraj şi miercuri la meciul cu liderul. De altfel, după Minerul Berbeşti sper ca noi, Electra, să fim cei care le administrează celor de la Sportul a doua înfrângere de până acum. am încredere în băieţi şi cred că ei au puterea de a câştiga. Nu am probleme de lot, nu sunt accidentări, va lipsi doar Mătăsaru care e student la Sibiu şi va trebui să plece să-şi dea nişte examene”, spune antrenorul Electrei, Lucian Giurcă. Acesta a  folosit în meciul de la Călimăneşti echipa: Bucuroiu – Ninciuleanu, Nicolaescu, Bâzgan, Popa, Anuţa, Mitrache, Mătăsaru, Ariciu, Pufu, Cherăscu. Au mai jucat Dina – Constantin, Sobolu şi Panait. Meciul a fost condus de Constantin Popescu, la centru. Acesta i-a avut ca asistenţi pe Bogdan Statie şi Mihai Scheianu. Observator AJF a fost Daniel Diaconu.

Petrolul II Drăgăşani – Minerul Berbeşti 0-3 (0-1)

Urcă Minerul!

Considerată una din cele mai îndreptăţite formaţii la câştigarea locului ce va reprezenta judeţul Vâlcea în barajul pentru promovarea în Liga a III-a, Minerul Berbeşti a demonstrat în faţa Petrolului că la ora actuală, prin exprimarea în teren şi prin disciplina tehnico – tactică va avea un cuvânt greu în lupta pentru promovare. Drăgăşănenii nu au mai reuşit jocul bun din derby-ul local cu Alma Lex, au părut apatici iar fazele create de Nicolae, Bădoi sau Crăciun nu au avut consistenţă lovindu-se de o apărare în care veteranul Grigore a fost de netrecut. Deşi ultimele două goluri au venit la sfârşitul celor 90 de minute pe tot parcursul jocului nu s-a pus problema învingătorului cu toate că Munteanu (minutul 38), Bădoi (minutul 64), Nicolae (minutul 77) au irosit mai multe ocazii de a marca. Un spectacol reuşit la care şi-a adus contribuţia şi sportivitatea ambelor echipe. Minutul 26: 0-1, triunghiul de pase Vlădoiu – Roşca – Meilă este finalizat de ultimul. Minutul 82 : 0-2, tot Meilă este în centrul acestei acţiuni, centrarea venită de pe partea dreaptă este reluată de acesta, portarul Mitrache respinge în prima fază dar din el mingea intră în poartă. Minutul 86: 0-3, Popescu înscrie din viteză cu un şut în colţul lung al porţii apărate de Mitrache.

Au evoluat formaţiile:

Petrolul II Drăgăşani: Mitrache – Rădiţă, Munteanu, Ionescu, Zamfir, Roşu, Pană, Apostolescu, Crăciun, Nicolae, Bădoi. Au mai jucat: Drăguşin şi Tudor.

Minerul Berbeşti: Marinescu – Vladu, Grigore, Buliman, Vlaicu, Roşca, Popescu, Gherghe, Vlădoiu, Meilă. Au mai jucat: Badea, Nistor, Purcaru.

A arbitrat la centru Nicolae Dobrică ajutat la cele două linii de Vasile Niculicioiu şi A. Criveanu (toţi din Rm. Vâlcea). Observator AJF: Constantin Lazăr (Rm. Vâlcea)

Luncavăţul Popeşti – AS Şirineasa 2-2 (0-1)

Un egal care nu mulţumeşte pe nimeni

Etapa cu numărul 14 în Divizia D a consemnat oarecum o premieră. LA Şirineasa formaţia locală AS a jucat …în deplasare. Cum Luncavăţul Popeşti, adversara trupei lui Dan Săraru îşi dispută meciurile de pe teren propriu tot la Şirineasa, această rundă a programat meciul Luncavăţul Popeşti – AS Şirineasa. „O singură rugăminte avem faţă de cei de la Popeşti, care sunt gazde în acest meci. Să ne dezechipăm în vestiarul gazdelor”, spunea primarul Dan Săraru înaintea acestei partide. Cineva l-a completat: ”Ar trebui să ne mobilizăm şi să aducem şi noi galerie care să ne susţină!” Chiar dacă primarii şi jucătorii ambelor echipe sunt prieteni, în teren s-a probat încă o dată zicala cu fratele şi brânza. Consideraţi oaspeţi, cei de la Şirineasa au deschis scorul prin fiul primarului Dan Săraru, tânărul Cătălin. Gazdele meciului, cei de la Popeşti au egalat în debutul reprizei secunde şi au trecut apoi în avantaj, 2-1. La această fază cei de la Şirineasa au reclamat un fault în atac pe care centralul Stanca nu l-a dat. dimpotrivă, acesta a acordat fault pentru „gazde” (Luncavăţul”), de aici ieşind golul cu care trupa lui Şerban a preluat conducerea. Cu şase minute înainte de final, însă, Istratie, de la „oaspeţi” a marcat, stabilind scorul final: Luncavăţul Popeşti – AS Şirineasa 2-2.

„Stanca a făcut meciul «varză»”

„Arbitrul Stanca a condus bine jocul până în minutul 70. din acel moment nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu el, probabil a suferit o transformare genetică, pentru că a făcut meciul praf. A reuşit să-i enerveze atât pe cei de la Popeşti cât şi pe băieţii mei. Având în vedere faptul că golul cu care ei au preluat conducerea a fost marcat după ce mingea a plecat dintr-o lovitură liberă care n-a fost, pot spune că centralul Stanca a decis soarta acestui meci”, a spus, supărat, primarul Dan Săraru. Antrenorul „gazdelor” acestui meci, Viorel Ciofâcă, a completat: „Eu mă consider prieten cu Stanca, pe care l-am apărat atunci când am văzut că a fost agresat. După ceea ce a făcut la meciul nostru cu cei de la Popeşti îmi dau seama că parcă uneori merita acel «tratament». Stanca ne-a privat de o eventuală victorie, ce mai tura-vura”.    Ciofâcă nu-l uită nici pe portarul echipei sale, Mărăcine, pe care îl consideră vinovat pentru ambele goluri primite. Antrenorul formaţiei AS Şirineasa a folosit în acest meci formula: Mărăcine – Niţulescu, Marga, Sporea, Borcan, Săraru, Stoian, Bădălan, Negrea, Istratie şi Bâzgan. Au mai intrat Iordache şi Marin (Foancă). De asemenea, dincolo de rezultatul egal, primarul Dan Săraru era bucuros de faptul că fiul său, încă junior, Cătălin, a „spart gheaţa” şi a marcat primul gol în Liga a IV-a. Meciul de la Şirineasa l-a avut, aşadar, la centru pe Gheorghe Stanca, la cele două linii aflându-se Florin Păunescu şi Bogdan Iordache. Observator AJF a fost horezeanul Nicu Chiriţă. 

FC Govora – Genesis Brezoi 3-9 (3-2)

Govorenii, „măcelăriţi” de brezoieni în repriza secundă

Meciul de la Govora era, în primul rând, un duel al echipelor ce suferă încă în subsolul clasamentului. Pe de o parte, FC Govora, rămasă cu noroc în eşalonul patru, pe de alta, Genesis Brezoi, grupare ce încearcă să-şi revină după revenirea în acest eşalon cu cele 8 puncte penalizare pentru neîndeplinirea baremului în „C”. Govorenii au început perfect meciul şi au deschis scorul în primul minut. Treziţi din pumni, băieţii lui Dan Vârtopeanu şi-au revenit şi au egalat. A fost apoi 2-1 pentru gazde şi iarăşi a venit golul egalizator. Govorenii au făcut 3-2 în minutul 40, acesta fiind de altfel şi scorul pauzei. La revenirea de la cabine, brezoienii egalează relativ repede, acesta fiind momentul în care echipa gazdă s-a „rupt”. Jucătorii au început să se certe între ei şi să se acuze reciproc pentru greşelile făcute şi pentru golurile primite. Imediat, băieţii lui Vârtopeanu au profitat şi au punctat pentru 4-3. Pentru că cearta govorenilor a continuat a venit şi golul cinci, iar Genesis nu s-a mai oprit decât la golul cu numărul 9. „Dacă era după mine la 5-3 pentru Genesis opream jocul pentru inferioritatea adversarului. În loc să joace, ăştia de la Govora se certau tot timpul. Brezoiul a profitat şi le-a dat o căruţă de goluri”, spunea, după meci, un cunoscut om de fotbal. Deşi se zvonea că Genesis a marcat atâtea goluri în repriza secundă şi pentru că au fost eliminaţi câţiva jucători de la gazde, observatorul meciului, fostul mare fotbalist Teo Ţarălungă a infirmat acest lucru. „Nu-i adevărat. N-a fost nimeni eliminat. A fost un meci în care, în repriza secundă oaspeţii i-au «măcelărit» pe cei de la Govora. Asta-i tot”. „Am în echipă şase copii de 16 ani jumătate. Dacă în iarnă îi duc în cantonament unde ştiu eu, o să vedeţi ce fotbalişti o să iasă din ei”, a spus, mulţumit de rezultat, dar şi de jocul puştilor săi, Dan Vârtopeanu, omul care a rămas un fel de „factotum” la fosta divizionară C, FC Genesis.

Jucătorii gazdelor s-au păruit între ei

Dincolo de rezultatul astronomic, meciul de la Govora a ieşit în evidenţă şi printr-un scandal. Culmea, acesta a fost declanşat de jucătorii gazdelor. La pauză, când scorul era 3-2 pentru FC Govora, unul dintre jucătorii gazdelor i-a reproşat portarului Ştefăneanu, de fel din Rm. Vâlcea, că a greşit la un gol. S-au schimbat replici dure şi imediat între cei doi a izbucnit bătaia. Arbitrul Petre Mihai, deşi a văzut incidentul, i-a lăsat în teren. La final, din spusele unui jucător de la Brezoi, fotbalistul Geiculescu a vrut să-l lovească şi pe Dan Vârtopeanu, preşedintele echipei oaspete, dar n-a reuşit.

Minerul Costeşti – Forestierul Băbeni 2-1

Două minute le-au fost suficiente „minerilor” pentru a câştiga

Disputa cu Forestierul Băbeni a fost ca o provocare pentru formaţia lui Cristi Petrescu şi Milosteanu care nu mai reuşise să câştige în campionat de câteva etape bune. Nici măcar în runda trecută, la Tomşani, cu un adversar destul de fragil ce nu avea decât un punct în campionat. Totuşi, remiza obţinută cu formaţia primarului Pearcu a fost considerată ca un rezultat pozitiv, însă mai grav ar fi fost dacă pierdeau pe teren propriu cu gruparea lui Eugen Roşu şi Costică Bălteanu pentru că o înfrângere, coroborată cu victoria celor de la Alma Lex, i-ar fi coborât până pe locul 15 în campionat, sub linie, deci în zona echipelor ameninţate de retrogradare. Forestierul a venit la Bistriţa fără Bordea, Turcu şi fără vreun jucător de rezervă, iar dintre „mineri” a lipsit Toma Peştereanu, simbolul acestei echipe, plecat în străinătate în urmă cu câteva zile. Dar, chiar dacă din ambele tabere au lipsit jucătorii reprezentativi, a fost un meci disputat. Au început mai bine gazdele, însă oaspeţii au fost cei care-au deschis scorul în minutul 24 al întâlnirii prin Ion Lazăr, jucător ce avea să rateze ulterior din situaţii clare, de unu la unu cu portarul advers. Golul băbenarilor s-a marcat pe fondul unor greşeli ale jucătorilor oaspeţi care s-au revanşat după pauză. Au avut un început impresionant de repriză. Mai întâi, în minutul 49 Huruială l-a învins pe Mutu cu o lovitură de la marginea careului, pentru ca imediat de la reluare Drăgulete să aducă pe Minerul Costeşti în avantaj. Finalul meciului l-a găsit pe Mutu ieşit dintre buturi. Gazdele au avut şansa să profite de câteva ori de decizia goal-keeper-ului băbenar, dar li s-a interpus defensiva oaspete. Au mai fost ocazii şi de o parte şi de cealaltă, însă scorul a rămas neschimbat.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button