Politica

Democratii vor desemna un candidat pentru postul de viceprimar

Până vineri,

Democraţii vor desemna un candidat pentru postul de viceprimar

Până la sfârşitul acestei săptămâni, viceprimarul Râmnicului, Constantin Monceanu va avea pe birou propunerea Partidului Democrat în ceea ce priveşte ocuparea celui de-al doilea post de viceprimar al municipiului. Potrivit preşedintelui organizaţiei PD Vâlcea, senatorul Dorel Jurcan, la jumătatea acestei săptămâni, mai exact miercuri, Biroul Permanent Judeţean al organizaţiei va supune la vot candidaturile. Favorit este, reamintim, Mihai Botea. Votul va fi secret iar propunerea finală va fi prezentată viceprimarului Monceanu în cursul zilei de vineri. Până acum au fost vehiculate mai multe nume pentru această candidatură. Teoretic, oricare dintre cei 8 consilieri municipali democraţi ar putea candida pentru funcţia de viceprimar. Deşi Constantin Monceanu a anunţat recent că nu va mai convoca nici o şedinţă a Consiliului Local al Râmnicului pentru desemnarea unui al doilea viceprimar, democraţii susţin totuşi că această şedinţă va avea loc. Monceanu şi-a motivat decizia prin aceea că este în stare să îndeplinească singur sarcinile postului şi că nu ar avea nici un sens numirea unui al doilea viceprimar, până la clarificarea situaţiei lui Mircia Gutău. Senatorul Dorel Jurcan este convins că Alianţa D.A. Vâlcea se va întruni în scurt timp şi că un democrat va fi ales viceprimar.

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button