Dorel Jurcan si activitatea de cârca pe care o desfasoara
Dorel Jurcan şi activitatea de cârcă pe care o desfăşoară
Pseudo-senatorul PD Dorel Jurcan, pseudo-preşedinte al PD Vâlcea, ar fi cazul să fie întrebat dacă, ce şi cât a cărat la Traian Băsescu şi în ce măsură această activitate de cârcă l-a afectat la coloana vertebrală. Că la funcţie se vede treaba că i-a prins chiar bine, din moment ce n-a fost încă demis. Cu toate că şi cei până în o mie de vâlceni care au auzit de el, niciodată de bine, se întreabă de ce pseudo-parlamentarul democrat nu este defrişat mai repede. Despre trecerea primitivă prin politică şi cele lumeşti a lui Dorel Jurcan au mai nou câte ceva de comentat şi ţărăniştii. De rău. Nici n-au urcat bine cu un procent – două în sondaje că s-a şi umflat fasolea în ei. La ultima conferinţă de presă, Minodor Vasiloiu, recunosc, l-am provocat, l-a catalogat pe senatorul PD Dorel Jurcan, desigur, într-o manieră elegantă, drept incompetent. Nu că n-ar avea dreptate, portavocea ultimelor luni a PNŢCD, Minodor Vasiloiu, s-a arătat profund mâhnit de inactivitatea politică, parlamentară şi în plan judeţean a pseudo-senatorului Jurcan. Pentru a evita să-şi atragă toată antipatia pseudo-democratului, Vasiloiu a încercat s-o dreagă ca la Constanţa: „Domnul Jurcan nu este activ în nici o privinţă. Este o dezamăgire pentru judeţ, pentru vâlceni. Face parte din categoria oamenilor care nu au făcut rău, dar nici bine. Desigur, ar trebui să facă bine, este plătit pentru asta. Bine, eu am o părere proastă nu numai despre aşa-zisa activitate a lui Dorel Jurcan. În opinia mea, toţi parlamentarii vâlceni din acest mandat sunt pe dinafară, inactivi”. Să avem pardon, domnul Vasloiu, păi la ce să mănânci când poţi să fumezi? Altfel spus, la ce să muncească parlamentarii noştri pentru ţară şi popor, când pot foarte bine să-şi vadă liniştiţi de chiolhane, interesele de clan, afacerile personale şi afaficurile economico-financiare?