Editorial

E clar. Ceva nu merge…

E clar. Ceva nu merge…

 

 Cu siguranţă că nu mi-aş fi dorit să scriu despre aşa ceva. În viaţă, însă, nu faci totdeauna ceea ce-ţi place. Nici nu ştiu ce aş putea spune despre echipa asta, la momentul acesta. Nu ştiu dacă e suficient să câştigi un meci cu rivala ta, deşi poate cuvântul e prea dur, cu „chimiştii” lui Gaiţă şi să te complaci în ipostaza veşnicului căutător. La fel de adevărat e că e important să câştigi chiar şi când joci meciuri amicale. Pentru că victoriile atrag implicit încrederea în tine şi în colegii alături de care transpiri pe teren. Asta, desigur, dacă şi tu transpiri. Sau dacă toţi fac asta sau doar mimează jocul.

Nu trebuie să generalizăm. Aşa cum spuneam, ceva nu merge. Şi nu prea merge de la început, pentru că eu cred că jocul cel mai acătării pe care „municipalii” l-au făcut până acum cu Costel Pană pe bancă a fost şi cel la finalul căruia am şi câştigat, cel cu Apulum. În rest, exceptând parcă meciul cu „chimiştii”, când s-a jucat mai mult la ambiţie, CSM-ul a arătat, fie-mi iertată comparaţia, ca o corabie aflată în derivă, o corabie care-şi caută nu neapărat direcţia de navigare ci în primul rând cârmaciul.

Am fost de părere că nu e cazul să sărim aşa de tare la gâtul lui Pană. Şi de aceeaşi părere sunt şi acum. chiar dacă au fost unii care au spus deja că nu mai e timp. E important, însă, ca acum să înţelegem cu toţii că în Zăvoi e o situaţie nu tocmai roză, ci mai degrabă una pe muchie de cuţit. Nu ştiu dacă pentru toată această situaţie vinovat doar antrenorul. Cu toate că, sigur, are şi Pană partea sa de vină. Dar, repet, nu în totalitate. Aş merge mai departe şi aş spune că nici jucătorii nu sunt în totalitate vinovaţi pentru declinul acesta în care parcă se complace echipa de ceva vreme. Spun că principala vină trebuie s-o căutăm în altă parte. Ea, vina asta care trebuie asumată de toţi şi de fiecare în parte, este aceea a lipsei de valoare a lotului pe ansamblu, dar şi a lipsei valorilor individuale aflate acum în curtea grupării din Zăvoi. Cineva spunea că la lotul care e acum la CSM poate să vină şi Trapatoni şi tot nu poate face mare brânză.

Nu e cazul să divagăm. Şi nici să căutăm fel de fel de scuze. Când joci pe bune, cum se spune, când joci pe bani dar mai ales pe onoare într-o competiţie organizată, scuzele par mai degrabă penibile. Am pierdut la Târgovişte cu un penalti transformat de gazde în ultimul minut. Am pierdut la Lugoj cu un penalti transformat de bănăţeni î n primul minut. Ei, şi ce? Acum, ce să facem, să stăm şi să ne cramponăm de astfel de scuze? Cine ne dă nouă punctele înapoi dacă nu le-am luat atunci? Iar dacă n-am luat nimic nici de la Târgovişte, nici de la Lugoj şi nici de la Vânju Mare, atunci înseamnă că, normal, n-am avut valoare să ne impunem.

Vânju Mare. O echipă de old-boys. Ei, uite, echipa asta de „bătrâni”, aşa cum o numea presa centrală, i-a pus la respect pe ai noştri. De urmărit ce vor face în continuare. Luaţi exemplul celor de la Lugoj Ne-au bătut pe noi şi de atunci gata. Ba chiar au fost aproape să piardă etapa trecută acasă cu hunedorenii de la Corvinul. Sâmbătă în Zăvoi vine Bihorul. O umbră a grupării care juca în vară barajul pentru prima divizie. Şi ei puteau pierde acasă cu Reşiţa, dar au egalat în ultimele minute. Probabil că şi bihorenii zic, nu-i nimic recuperăm la Vâlcea. Pentru că, aşa suntem noi, generoşi. Da, dar până când?!…  

Ionel GEREA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button