Ancheta

Mircia Gutau, cercetat în stare de libertate timp de doua zile…

Mircia Gutău, cercetat în stare de libertate timp de două zile…

În cursul zilei de vineri, 7 iulie a.c., pe numele lui Nicolae Dicu, viceprimarul Râmnicului, a fost emis mandat de arestare preventivă pe 29 de zile. În schimb, primarul Mircia Gutău va fi cercetat în stare de libertate. Primarul este acuzat de luare de mită, iar adjunctul său de complicitate la săvârşirea acestei infracţiuni. Procurorii DNA susţin că primarul ar fi pretins de la un om de afaceri vâlcean 50 de mii de euro, din care urma să primească 20 de mii, pentru eliberarea unui certificat de urbanism. Omul de afaceri căruia i-ar fi cerut bani Mircia Gutău l-a denunţat pe acesta la DNA, iar procurorii au organizat un flagrant. Din primele cercetări, reiese că viceprimarul Dicu ar fi fost intermediarul tranzacţiei, el punând la cale întâlnirea cu omul de afaceri cu scopul de a ridica banii pentru primar. Înainte de a intra în sala de judecată, vineri, atât viceprimarul, cât şi primarul au susţinut că sunt victimele unei înscenări. N-ar fi deloc exclus, având în vedere prietenia respectivului om de afaceri cu câţiva baroni locali deja celebri datorită afacerilor gri derulate cu instituţii ale statului, dar nu numai. Judecătorii au admis propunerea procurorilor de a-l aresta pe viceprimar şi au decis ca Mircia Gutău să fie cercetat în stare de libertate. Emil Boc a avut o reacţie pripită, necolegială Preşedintele PD, Emil Boc, a declarat că cei doi democraţi vor fi excluşi din partid în condiţiile în care vor fi găsiţi vinovaţi: „Am aflat de eveniment de la televizor, ca mai toată lumea, iar dacă instanţa de judecată va confirma acuzaţiile aduse de procurorii DNA, voi propune direct partidului excluderea lor, ţinând cont de gravitatea faptelor comise. PD nu a fost, nu este şi nu va fi o umbrelă pentru persoanele certate cu legea penală”. Surse bine informate de pe lângă Primăria Râmnicului susţin că zilele acestea între omul de afaceri cu pricina şi Mircia Gutău ar fi avut loc o altercaţie după ce ultimului dintre ei i s-a propus să accepte un plic conţinând o sumă considerabilă în schimbul eliberării unui certificat de urbanism. Pe de altă parte, imediat după aflarea veştii potrivit căreia viceprimarul Dicu a fost reţinut de DNA, şi Mircia Gutău a avut o reacţie neaşteptată. El ne-a declarat că „cine greşeşte trebuie să plătească”, fără a lua în calcul, aparent, posibilitatea ca Nicolae Dicu, colegul său de partid şi de serviciu, să nu fie vinovat… în totalitate. PSD-iştii susţin că nu e mâna lor Pesediştii vâlceni s-au delimitat de acţiunea declanşată împotriva primarului Gutău, mulţi dintre ei indicând cu degetul către PNL. Unii lideri social-democraţi sunt de părere că ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile la Râmnicu Vâlcea ar putea avea o foarte mare legătură cu recentele atacuri în presă împotriva unor liberali precum Ion Nicolae, acuzat, de asemenea, de luare de mită, însă fără dovezi. Pe de altă parte, există şi informaţii potrivit cărora din filiera de „corupţi” ar face parte în jur de 20 de lideri de la PD, PNL şi PC, aflaţi şi ei în vizorul DNA. Prezent la Râmnicu Vâlcea pentru a susţine candidatura lui Sorin Ghiţă pentru funcţia de primar al Vlădeştiului, Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, a comentat evenimentele care au cutremurat scena politică… chiar românească am putea spune… precizând destul de sec: „Au spus că se vor apuca să cureţe ţara de corupţi şi au făcut-o într-o mică măsură… Şi justiţia dă semne că începe să funcţioneze, iar acesta e un lucru bun!”. Deputatul Vlădoiu o vrea jos şi pe soţia lui Nicolae Dicu Deputatul Aurel Vlădoiu, care a fost apostrofat săptămâna aceasta de primarul Gutău ca urmare a altor divergenţe ce ţin tot de atacurile în presă, i-a sugerat public soţiei viceprimarului Dicu să demisioneze cât mai urgent din funcţia de conducere pe care o ocupă în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea. „Doamna Dicu trebuie să-şi dea urgent demisia din conducerea Direcţiei de Control a Finanţelor Publice. Cum poate să controleze firmele vâlcene când soţul ei a luat şpagă?”, a comentat Vlădoiu. Nu în ultimul rând, în cursul după-amiezii în care Mirica Gutău a fost reţinut, s-a constat că, la Vlădeşti, Sorin Ghiţă câştiga teren semnificativ în faţa contracandidatului democrat, PD-istul Dan Ruxanda, rămas total descoperit. Nicolae Pătru (PRM): „Ăsta e doar începutul!” Nici Nicolae Pătru, preşedintele PRM Vâlcea, de altfel cel care în urmă cu mai puţin de o lună anunţa că „Gutău este un om care a luat mită” şi promitea că va şi demonstra acest lucru, nu revendică înfrângerea celui care a fost Marele Mircia Gutău. Acesta a mărturisit că o mică contribuţie la declanşarea „operaţiunii” a avut-o şi el, însă, „succesul” le revine celor de la DNA, care i-au ascultat cu multă atenţie telefoanele şi l-au urmărit pas cu pas pe Mircia Gutău în ultima perioadă. „Transmit sincerele mele condoleanţe marii familii mafiote PD. Însă, îi sfătuiesc pe pedişti să nu se amăgească. Acesta este doar începutul – urmează ca şi alţi colegi de-ai lor să dea cu subsemnaţii pe la DNA”, a conchis Pătru. Două zile de foc, în care primarul s-a lămurit care-i sunt „prietenii” Reţinerea primarului Gutău de către procurorii DNA a pus, fără doar şi poate, bomboana pe colivă în ceea ce priveşte rezultatul alegerilor de la Vlădeşti, câştigate în cele din urmă, la diferenţă mare de voturi, de către social-democratul Sorin Ghiţă. Pediştii se pare că se pregătesc să conteste rezultatul, şi nu neapărat datorită atacului de-a dreptul murdar, din zilele premergătoare alegerilor, instrumentat de PSD împotriva lui Dan Ruxanda. Un deputat PSD a cerut unei publicaţii până nu demult fidelă primarului Gutău să editeze şi să distribuie gratuit în Vlădeşti, chiar în ziua alegerilor, o fiţuică denigratoare la adresa conducerii PD şi a candidatului. Şeful publicaţiei cu pricina, deşi pregătise câteva afaceri promiţătoare cu Mircia Gutău şi fusese finanţat peste orice limită de acesta, s-a lepădat uşor de cel pe care până nu demult îl proslăvea. Aşadar, ştiindu-l pe Gutău „terminat”, el a bătut palma din nou cu PSD, de la care a încasat încă o dată bani frumoşi. Surpriză, însă! Mircia Gutău a fost eliberat şi pare pregătit să reintre în joc. Probabil că, din acest motiv, ieri, publicaţia la care ne referim plângea cu lacrimi de crocodil şi insinua că a fost sabotată, plagiată, caca-maca. Aiurea! Lui Mircia Gutău îi va fi foarte greu, unii cred că imposibil, să mai revină vreodată ceea ce a fost pentru râmniceni. Totuşi, suntem de părere că, dacă pe viitor, îşi va alege cu mai multă atenţie prietenii şi colaboratorii, mai are o şansă. În schimb, se pare că omul de afaceri care a declanşat întreaga poveste nu mai are nici o şansă să-şi vadă vreodată visul cu ochii: să construiască un hotel P+7 vis-a-vis de Biroul Notarial al Marianei Gutău, spaţiu în care în prezent se regăseşte o fântână arteziană înconjurată de spaţiu vedre. Altfel spus, acestuia trebuie să-i treacă supărarea că Viorel Popescu a primit undă verde pentru construcţia Mall-ului. Nu de alta dar nu are ce face. Râmnicenii au aflat repede Atât joi, ziua în care a fost reţinut fostul viceprimar, cât şi vineri, când acelaşi lucru i s-a întâmplat primarului Gutău, râmnicenii au aflat foarte repede de cele întâmplate. La fiecare colţ de stradă din municipiu nu se discuta altceva decât despre acest eveniment. Pe site-ul ARENA, joi, la câteva minute după arestarea lui Nicolae Dicu, a fost făcută publică pentru prima oară ştirea. Numărul impresionant de vizitatori a demonstrat că vâlcenii, dar şi media centrală, au vrut să afle cât mai multe amănunte. Însă, recordul de vizitatori a fost înregistrat vineri, când peste 670 de utilizatori de Internet au intrat pe www.arenavalceana.ro, pentru a se pune la curent cu ultimele noutăţi. Democraţii au muţit de tot timp de două zile Democraţii vâlceni au primit cu spaimă vestea încătuşării liderului lor. Până la repunerea în libertate a primarului Mircia Gutău, PD Vâlcea a amuţit de tot. Anuţa Handolescu, fosta sa colegă de partid, Samoil Vâlcu şi Romulus Bulacu au făcut eforturi supraomeneşti pentru a-i ajuta pe cei doi. Acum, situaţia revine uşor pe făgaşul normal, însă, este clar că PD trebuie ca pe viitor să îşi construiască altfel imaginea, nu doar prin ignoranţă, mai ales în condiţiile în care s-a văzut că, totuşi, o structură politică de lider, poate fi relativ uşor distrusă. Eduard DULĂCIOIU Întâmpinat cu flori la Primărie Pus în libertate de judecători, primarul, Mircia Gutău, a ajuns sâmbătă seara în municipiul Râmnicu Vâlcea. În jurul orei 20, edilul a ajuns în faţa primăriei, unde era aşteptat de sute de persoane. Rude, prieteni, membri ai Partidului Democrat, angajaţi ai primăriei, simpli cetăţeni – toţi l-au aşteptat pe primar pentru a-l susţine. Mircia Gutău a primit chiar şi flori de la câţiva cetăţeni. După ce le-a mulţumit celor care l-au aşteptat, Gutău a susţinut, la solicitarea ziariştilor, o conferinţă de presă chiar în sediul primăriei. Vizibil marcat de ceea ce i se întâmplă, primarul a oferit presei locale varianta sa asupra întregii poveşti. Potrivit lui Mircia Gutău, denunţătorul flagrantului, Crinu Popescu, patronul Rovimet, voia încă de la începutul anului trecut să construiască în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea (deasupra barului Boromir) o clădire P+7. Popescu a fost refuzat de primar, întrucât în acea zonă nu putea fi construit decât un P+4. În ianuarie 205, Crinu Popescu i-a oferit lui Mircia Gutău un plic, pe care acesta l-a refuzat. Până la urmă, a fost găsit un spaţiu care să corespundă pretenţiilor patronului Rovimet, situat în strada Gabriel Stoianovici. Gutău i-a comunicat lui Popescu faptul că are nevoie de acordul vecinilor pentru a construi. În data de 7 iulie 2006, la ora 14:50, adică în ziua flagrantului, Crinu Popescu l-a sunat pe Mircia Gutău să-l invite la masă pentru a-i spune că acordul celor doi vecini (printre care şi Octavian Fieroiu, avocatul lui Mircia Gutău), a fost obţinut. Gutău s-a scuzat că deja a mâncat şi l-a invitat pe Popescu la el în birou, peste o jumătate de oră. La ora fixată, Popescu a ajuns în biroul primarului, pentru a-i spune că are acordul vecinilor şi „avansul”. Discuţia a fost înregistrată de către Popescu. Potrivit lui Mircia Gutău, din această înregistrare se poate observa că a refuzat mita oferită de patronul Rovimet. La rândul său, avocatul Fieroiu a decarat că nu-şi aminteşte ca Popescu să-i fi cerut vreun acord pentru realizarea construcţiei cu pricina. Primarul Mircia Gutău a ţinut să-şi demonstreze şi în faţa jurnaliştilor nevinovăţia. „Jur cu mâna pe Biblie că nu am cerut un ban în viaţa mea. Îmi dau demisia dacă cineva demonstrează că am cerut bani de la cineva”, a spus în cadrul conferinţei de presă Mircia Gutău. Iniţial, cei trei procurori care l-au „săltat” vineri i-au spus că îl duc la DNA pentru a fi audiat în calitate de martor. Acolo însă, s-a trezit cu cătuşele la mâini şi arestat pentru 24 de ore. La rândul său, avocatul Octavian Fieroiu s-a declarat dezamăgit de DNA, declarând că acolo sunt multe lucruri la limita legalităţii, pe care nu le înţelege. În plus, avocatul a spus că nu există la dosar declaraţia viceprimarului Nicolae Dicu, din care ar reieşi că banii urmau a ajunge la Gutău. Potrivit lui Fieroiu, în zilele ce urmează ar putea fi schimbată şi încadrarea juridică a faptei de care este acuzat Nicolae Dicu, din complicitate la luare de mită, în trafic de influenţă. Avocatul a mai spus că suspectează faptul că în spatele întregii poveşti ar sta o serie de interese economice. Ieri (luni – n.r.), începând cu ora 13, la Bucureşti s-a judecat recursul formulat de procurori împotriva hotărârii judecătorilor de a-l cerceta în stare de libertate pe primarul Mircia Gutău. Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button