„Municipalii” s-au răzbunat pentru înfrângerea din tur
CSM II Rm. Vâlcea – FC Govora 5-1
Grea misiune pentru Ciorap şi compania în Liga a IV-a. Cu toate că, spre deosebire de adversarele din subsolul clasamentului, FC Govora a câştigat un meci în acest retur de campionat, situaţia a rămas aceeaşi în ceea ce priveşte ierarhia. În plus, se dovedeşte că victoria cu Flacăra a fost doar o surpriză, şi că schimbarea în bine, aşteptată o dată cu infuzia de jucători, întârzie să apară. În plus, nici comparaţiile faţă de turul campionatului nu prea ajută gruparea govoreană. Dacă în prima parte a sezonului formaţia coordonată de Gabi Bîzîc a reuşit să „smulgă” un punct celor de la Electra şi să se impună în faţa elevilor lui Mangalagiu, acum a pierdut de o manieră categorică, cu acelaşi scor, 5-1, pe terenurile ambelor echipe menţionate. Ultimul insucces a fost consemnat pe sinteticul din Zăvoi.
Filmul meciului ne-a fost descris în câteva fraze de preşedintele FC Govora, Mihai Ciobanu: „Am mers prost. S-au făcut schimbări neinspirate faţă de meciul precedent, aşa că n-am reuşim să punem probleme adversarilor. În prima repriză au fost ocazii de ambele părţi, dar unii le-au valorificat, alţii nu. La 0-0 Tîrş, scăpat singur spre poarta CSM-ului, a şutat în portar, iar Bodescu a trimis în bară. Au fost şi două intervenţii salvatoare ale portarului, Marinică (Radu Marin), însă tot n-am scăpat de gol. O greşeală de apărare a făcut ca gazdele să deschisă scorul. Apoi s-au precipitat ai noştri, au urmat alte greşeli, aşa că au venit şi celelalte goluri ale CSM-ului”. A fost 3-0, a urmat un penalti pentru CSM ce a dus scorul la 4-0. Bodescu a marcat şi el pentru Govora, dar s-a terminat 5-1 pentru CSM.