Diverse

Juniorii lui Catrinoiu s-au pregătit la Rânca

În perioada 3-10 august, grupa de copii născuţi în anul 1998 a Clubului Sportiv Municipal, antrenată de Eugen Catronoiu, s-a aflat în cantonament în staţiunea gorjeană Rânca. Juniorii vâlceni au încercat să se pregătească în vedere debutului în fotbalul organizat, care s-ar putea consemna o dată cu începerea unei noi ediţii a Cupei Hagi. Trebuie spus că echipa lui Catrinoiu a mai participat o singură dată într-o competiţie cu caracter oficial, la Memorialul „Dumitru Anescu”, întrecere pe care a şi câştigat-o la categoria de vârstă la care a fost înscrisă. Acum e hotărâtă să experimenteze mai mult, încrederea fiindu-i dată şi de evoluţia avută la Tg. Jiu.

Imediat după încheierea cantonamentului de la Rânca, grupa de 1998 a CSM a susţinut un meci amical în deplasare, adversară fiindu-i trupa de copii născuţi în 1997 a Pandurilor Tg. Jiu. CSM s-a impus cu 1-0, prin golul lui Adrian Tilioiu. În afara acestuia, printre „speranţele” formaţiei lui Eugen Catrinoiu se mai numără Radu Rus, Robert Tănăsescu, Teodor Nicuţ şi Roberto Ştefan. Tinerii fotbalişti vor putea demonstra că laudele primite nu sunt gratuite în această săptămână, mai exact joi, 23 august, când vor întâlni în deplasare o grupare similară a FC Argeş. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button