Liga I

A vrut Costică-Vâlcea să se sinucidă?

• Florentin Sorescu, avocatul lui Liviu Făcăleaţă, a dezvăluit instanţei că fostul şef al CCA ar fi încercat să-şi ia viaţa în penitenciarul din Colibaşi

Pus sub urmărire penală de către procurorii DNA, fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul FRF, vâlceanul Gheorghe Constantin, se află în prezent în penitenciarul din Piteşti, acolo unde îşi ispăşeşte cele 60 de zile de arest preventiv acordate de către Tribunalul Argeş în urma scandalului de corupţie în arbitraj. Aşa cum se cunoaşte, Costică-Vâlcea a fost reţinut la jumătatea lunii aprilie a acestui an, fiind acuzat că primit mită de la omul de afaceri piteştean Cornel Penescu, patronul echipei FC Argeş.

Săptămâna trecută, Florentin Sorescu, avocatul lui Liviu Făcăleaţă, unul dintre cei implicaţi de asemenea în dosarul de corupţie în arbitraj, a dezvăluit judecătorilor că fostul şef al CCA ar fi încercat să-şi ia viaţa în penitenciar. Bolnav de cancer la colon şi aflat sub tratament din cauza acestei afecţiuni, Costică-Vâlcea nu mai suportă regimul de detenţie şi a ajuns la capătul răbdării. Conform spuselor avocatului Sorescu, într-o seară, Constantin ar fi luat una dintre mesele care se aflau într-o încăpere a penitenciarului, ar fi ridicat-o deasupra capului şi ar fi vrut să se lovească în cap cu ea.
Chiar dacă se pare că toată întâmplarea s-a petrecut de faţă cu mai multe persoane, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului din Colibaşi a negat această variantă. „Am fost şi noi puşi la curent cu acest zvon, dar punctul de vedere oficial al unităţii noastre este clar: în ultima lună, nici una din persoanele implicate în acest dosar nu a avut un comportament inadecvat şi nu au provocat nici o problemă”, a spus oficialul Penitenciarului.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button