Liga V

Montana şi Păstorul, nume „cu greutate” în fotbalul judeţean

Considerate de majoritatea adversarelor din serie drept o adevărată pacoste, cele două echipe din comuna Vaideeni – Montana şi Izvoru Rece – sunt decise să-şi schimbe politica din sezonul viitor şi să devină mult mai pacifiste. Titel Gheorghiţă, viceprimarul localităţii, ne-a spus că, între cele două echipe există o diferenţă de atitudine extrem de mare, deşi ambele sunt despărţite de doar câţiva kilometri. Astfel, în timp ce la Păstorul lucrurile nu sunt total ieşite din comun, iar schimburile de replici dure de pe teren depăşesc destul de rar aria de normalitate, despre Montana – echipă unde tună şi fulgeră mai des ca la tropice – s-a scris mai mult prin analele Comisiei de Disciplină a AJF Vâlcea. „Păstorul a mers mai slab în sezonul precedent, în timp ce Montana chiar a înregistrat un parcurs foarte bun. Situate în aceeaşi comună, cele două sunt total diferite.

La Montana, fotbaliştii au fost dintotdeauna mai recalcitranţi. Poate aerul de munte e mai tare la ei. Din campionatul viitor, trebuie să schimbăm politica. Ne trebuie o conduită mult mai adecvată, mai ales că fotbalul e o disciplină în care fair-play-ul ar trebuie să fie literă de lege. Oricum, un lucru trebuie amintit aici: ambele formaţii sunt susţinute financiar de către primărie. Edilul localităţii, Ivan Jinaru, a acordat mereu atenţie deosebită fotbalului, fiind preocupat de soarta celor două echipe de fotbal”, ne-a spus viceprimarul comunei Vaideeni, Gheorghiţă Titel. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button