Liga V

Farmacistul Suta a gasit antidot pentru „câinii rosii”

Lotru Voineasa – Dinamo Rm. Vâlcea 1-0 (0-0)

 

Farmacistul Şuţă a găsit antidot pentru „câinii roşii”

* dinamoviştii susţin că meritau măcar un rezultat de egalitate

   Un meci interesant s-a disputat duminică la Malaia. În primul rând a surprins pe multă lume faptul că Dinamo Rm. Vâlcea, în colaborare cu firma Obogeanu Company, au asigurat deplasarea la meci cu un imens şi luxos autocar pentru aproape cincizeci de suporteri ce şi-au încurajat cu sportivitate şi cu lozinci specifice favoriţii pe timpul desfăşurării partidei. Ba, mai mult, sătenii din Malaia, atraşi de atmosfera făcută în tribune, au început şi ei să vină să vadă meciul. Cu toţii au avut parte de o suprafaţă de joc foarte proastă, acoperită în unele zone cu bălţi, iar în faţa porţilor cu mult noroi. Legat de acest aspect, Jan Şuţă, preşedintele echipei din Voineasa a spus din start: „Nu mă aşteptam să programeze meciul, mai ales că eu comunicasem din timp că suprafaţa de joc e precară. Nu au catadicsit să-mi dea nici un răspuns, să fi venit măcar aici şi să vadă că nu se poate juca, să vadă că distrugem terenul şi din cauza lor o să mă cert şi cu oamenii de aici din Malaia, care ne-au fost întotdeauna înţelegători până acum. …şi la cât l-am ajutat pe Persu să iasă preşedinte, iar pe el nu-l mai interesează problemele noastre!” Suprafaţa de joc a împiedicat spectacolul sportiv şi a rărit ocaziile de poartă. Aşa se face că scorul la pauză a fost 0-0, iar faza meciului a produs-o Marian Radu „Delasală”, care era să surprindă pe toată lumea cu un gol marcat de la distanţă. A şutat din marginea careului propriu şi era să-l surprindă pe portarul gazdelor. În repriza a doua, s-a jucat pe contre. Ieşind mai hotărâţi spre poarta adversă, dinamoviştii au neglijat faza defensivă. La una dintre aceste faze gazdele au marcat, şutând violent din suprafaţa careului mare: 1-0. Alergând până la final după egalare, oaspeţii au mai fost surprinşi de câteva ori pe contraatac, dar portarul Armeanu şi-a făcut pe deplin datoria. În apărare, Lotru Voineasa a jucat la sacrificiu, jucătorii îndemnaţi de Jan Şuţă luptând cu disperare să nu primească gol, deşi Dinamo a avut nu mai puţin de cinci-şase ocazii clare de poartă, dar mingea s-a încăpăţânat să se oprească uneori chiar şi în noroiul de pe linia porţii. Cea mai importantă fază a meciului s-a produs atunci când nou-intratul Ştefănescu a fost împins în interiorul suprafeţei de pedeapsă, iar centralul Cătălin Popescu n-a sancţionat cu penalty infracţiunea respectivă, clar văzută din tribună şi din lateral, dar ceva mai greu de pe teren, probabil ca urmare a aglomerării de jucători, Dinamo sufocându-şi practic păe final adversarul. Un rezultat de egalitate părea mult mai echitabil, însă Jan Şuţă şi ai lui au obţinut o victorie pentru care au muncit din greu. Oaspeţii au şi făcut uitat meciul de la Malaia, şi aşteaptă cu maxim interes să învingă sâmbătă după-amiază, la Goleşti, pe Oltul Dăeşti, într-un meci la care se anunţă o asistenţă de câteva sute de persoane.

– Florin MĂNOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button