Al cincisprezecelea titlu
Oltchim Rm. Vâlcea se află foarte aproape de a cuceri al cincisprezecelea titlu de campioană naţională. Doar două puncte trebuie să mai câştige echipa antrenată de Radu Voina în ultimele două etape pentru a se încorona din nou drept cea mai bună echipă din România. Majoritatea trofeelor pe plan intern (adică 14 la număr) au venit după Revoluţia din 1989, an de graţie pentru Vâlcea, în care s-au cucerit atât titlul naţional, cât şi Cupa EHF. În doar două decenii, echipa vâlceană a rescris aşadar toată istoria handbalului românesc şi a devenit cea mai galonată din ţară. În acest sezon, nimeni nu pune la îndoială supremaţia pe plan intern a Vâlcii, chiar dacă Luminiţa Dinu, Steluţa Luca şi compania au pierdut categoric, în februarie, derbiul cu Rulmentul Braşov. Per ansamblu, Oltchim a fost echipa care a controlat situaţia în campionatul intern, iar acest nou titlu naţional vine să confirme acest lucru.
Vâlcencele au fost nevoite să facă faţă pe două fronturi (Liga Naţională şi Liga Campionilor), poate chiar trei (dacă e să ţinem cont şi de echipa naţională, unde majoritatea handbalistelor de la Oltchim sunt convocate de regulă) şi s-au descurcat. Deşi s-au ivit unele accidentări de lungă durată (Valeria Beşe, Adriana Nechita-Olteanu), care au împiedicat uneori buna desfăşurare a lucrurilor, Oltchim a defilat.
Câştigarea celui de-al cincisprezecelea titlu naţional obligă însă la o întoarcere în timp, care ar trebui să fie una plină de satisfacţii. De ce? Pentru că, se zice, handbalul era mult mai frumos în anii ’80, se juca numai din plăcere, nu exista atâta agresivitate pe teren. Chiar dacă Chimistul (aşa cum se numea la vremea respectivă această echipă) nu câştiga titluri, duelurile cu Ştiinţa Bacău, Mureşul Tg. Mureş sau Rulmentul Braşov erau pline de spectacol şi de entuziasm.
Din păcate, la vremea respectivă, televiziunea nu era atât de dezvoltată pentru a surprinde toată splendoarea sportului cu mingea mică, toate fazele spectaculoase create de o generaţie de mult apusă, dar nicidecum uitată. De aceea, Maria Torok-Verigeanu sau Edith Torok-Matei vor fi mereu în inimile iubitorilor handbalului vâlcean, indiferent ce jucătoare cu aere de vedetă îşi vor mai plimba paşii prin Sala Traian şi indiferent câte titluri naţionale va mai câştiga Oltchim.
Nicolae CIUCESCU
