Povestea celor 3 case

Se spune că un jucător a alergat odată o chintă. Nu a prins-o şi a pierdut o casă. A doua oară când a alergat altă chintă, nu a reuşit să o prindă şi a mai pierdut o casă, a treia oară când a alergat o chintă a reuşit să o prindă… şi a pierdut şi a treia casă. Deşi povestea celor 3 case este un banc, în el stă de fapt chintesenţa jocului de poker. Greşeala cea mai des întâlnită este necunoaşterea valorii mâinii în care te afli şi a profitabilităţii continuării acesteia.
Exemplu:
Eu: 89
Adversarul: XX
Flop: 67K

În această situaţie mă aflu în poziţia de a alerga o chintă în două capete, fiindu-mi necesar orice
10 sau 5. Preflop, acţiunea a decurs astfel: eu bing blind 10$, adversar raise din button 30$, eu call. În încercarea de a ţine pot-ul cât mai mic, deoarece încă nu aveam o mână încheiată dau check pe flop, dar adversarul meu face un bet de 50$. Ce să fac? Răspunsul este simplu: arunc cărţile şi aştept o oportunitate mai bună. De ce? Pentru că ar fi trebuit să investesc 50$ ca să câştig un pot de 115$, adică un raport de 1 la 2,3. Numărul de cărţi care mă ajută să fac chinta este de 8. Eu nu cunosc în momentul de faţă decât cele două cărţi ale mele şi cele 3 din flop, rămânându-mi necunoscute restul de 47 de cărţi. Raportul este de 1 la 5,8. Asta înseamnă că practic odată din 6 mâini voi face chintă la a patra carte, iar din moment ce o fac voi fi plătit doar 1 la 2,3, este nerentabil să încerc.
Puteţi trimite părerile voastre despre această rubrică pe adresa de mail icristi@crocodileteam.com
Cristian ILIESCU