Diverse

Juniorii din Brezoi vor pleca la Youth Football Festival

În cadrul centrului de copii şi juniori al Lotrului Brezoi există în momentul de faţă 70 de micuţi fotbalişti, cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani. Antrenorul Vasile Grossu ne-a declarat că, în această vară, în luna iulie, va pleca cu o grupă de copii la un turneu internaţional ce va avea loc în Ungaria, pe malul celui mai mare lac de apă dulce din Europa – Balaton. „Turneul din Balaton va dura o săptămână şi va reuni peste 200 de echipe de fotbal feminin şi masculin din întreaga lume. Lotru Brezoi va participa cu grupa de copii născuţi în 1997 şi 1998. Este o experienţă unică pentru micuţii pe care îi antrenez şi care vor avea ocazia să analizeze jocul unor formaţii venite din toată lumea”, ne-a spus Vasile Grossu.

Antrenorul de la Lotru Brezoi a adus în discuţie şi situaţia centrelor de copii şi juniori din judeţ şi, în special, pe cea a CSM-ului. „Deşi antrenorii din cadrul CSM-ului depun o muncă admirabilă pentru instruirea tinerilor în arta fotbalului, pot spune că rolul centrului este în fond inutil. De ce spun asta? În primul rând, pentru că, de trei ani de zile, nici un junior antrenat în centrele din judeţ nu a ajuns la prima echipă a judeţului. Nu pot să cred că nu există nici un jucător vâlcean talentat care să activeze la echipa mare a CSM-ului. Avem fotbalişti de perspectivă care, din păcate pentru Vâlcea, ajung să joace la alte echipe din ţară”, a mai adăugat Vasile Grossu.  (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button