Bârfe

Zvonuri (ne)bune de luat în seamă

• La proxima Adunare Generală a AJF Vâlcea, preşedintele Constantin Pintilie trebuie să ofere un răspuns ferm în privinţa datei exacte la care vor avea loc viitoarele alegeri generale. Ne îndoim însă că acest lucru se va produce, dar mai ales ne îndoim de faptul că „talibanul” ar fi dispus să respecte cu adevărat regulamentul în această privinţă, care prevede că alegerile pentru preşedinte şi vicepreşedinţi trebuie să se desfăşoare nu mai târziu de luna august 2009, atunci când se împlinesc exact patru ani de la alegerea lui Gheorghe Constantin ca şef al AJF.

• Varianta potrivit căreia Râmnicul trebuia să fie reprezentat din această primăvară de încă o echipă în Liga a III-a, în speţă Viitorul Pucioasa, care urma să se mute la Vâlcea şi să-şi desfăşoare meciurile de acasă pe terenul din incinta bazei sportive Hidroelectra, se pare că a picat.

• Afectaţi până peste cap de criza economică din ţară, doi preşedinţi din fotbalul judeţean, care sunt şi primarii localităţilor unde activează echipele de fotbal pe care le reprezintă, vor să propună conducerii AJF Vâlcea amânarea startului returului. Două sunt motivele enunţate de oficialii în cauză: vremea nefavorabilă, dar şi faptul că bugetul la nivel local încă nu este cunoscut.

• Din câte se pare, nu mai puţin decât trei echipe au anunţat oficial în această iarnă că se vor retrage, din motive financiare, din campionatele organizate sub egida AJF Vâlcea. Este foarte posibil însă ca acestora să li se adauge încă 1-2 grupări, pentru care actualul sezon nu mai prezintă nici un interes. Şi-atunci, pentru ce să mai fie aruncaţi banii pe fereastră, nu-i aşa?

• După principiul „cine râde la urmă, râde mai bine!”, s-a ghidat şi un preşedinte al unei grupări din Liga a V-a. Acesta le-a permis unor jucători să joace sub formă de împrumut (dar numai după ce a primit o frumoasă sumă de bani din partea patronului altei echipe, care i-a dorit neapărat în lot pe cei trei fotbalişti!) la o altă grupare în turul campionatului. Acum însă, nici nu vrea să accepte să le acorde acestora transferul în alb, aşa cum a promis toamna trecută, ci pretinde alţi bani în schimbul parafării unei alte înţelegeri.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button