Alte sporturi

Elevele soţilor Mărgărit aşteaptă turneul semifinal de junioare I

DORINŢE / Ca şi în alţi ani, echipele Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” şi-au propus obiective îndrăzneţe şi în acest sezon

În intervalul 6-8 februarie, Sala „Capela” a găzduit faza a doua a celui de-al doilea turneu din cadrul Campionatului Naţional de volei, rezervat junioarelor. Echipa Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” a fost gazda a două meciuri pe zi. Astfel, începând de vineri, 6 februarie, fetele de la CNMB au disputat prima partidă cu LPS Slatina şi au câştigat la scorul de 3-0. Următorul meci, de sâmbătă, 7 februarie le-a adus pe voleibalistele lui Marius şi ale Nicoletei Mărgărit faţă în faţă cu CSŞ Deva, de unde au ieşit de asemenea învingătoare cu 3-0. Ultima partida a fost ceea de duminică, 8 februarie, împotriva formaţiei CSM Codlea, la finalul căreia voleibalistele vâlcene s-au impus cu 3-1.

Ordinea echipelor în clasamentul actual al grupei este următoarea: 1. CNMB Rm. Vâlcea, 2. CSŞ Deva, 3. CSM Codlea şi 4. LPS Slatina. „Pot spune că ne aşteptam la trei victorii, cu toate că este foarte dificil să menţinem sportivele timp îndelungat în formă optimă pentru desfăşurarea unui turneu. A fost o perioadă de pregătire destul de grea pentru toate voleibalistele noastre datorită faptului că nici noi nu am fost feriţi de specificul vremii şi au apărut în sânul echipei probleme de sănătate. Ne doream calificarea pe poziţia I, pentru că aceasta ne creează un avantaj în turneul semifinal. Mă bucur şi sunt mândră de aniversarea celor 50 de ani de la prima performanţă de acest gen, când patru echipe ale Colegiului Naţional reuşesc să ducă mai departe tradiţia voleibalistică de la „Mircea cel Bătrân”, dat fiind faptul că suntem calificaţi cu toate cele patru echipe la turneele semifinale”, ne-a declarat Nicoleta Mărgărit. Voleibalistele de la CNMB se vor întâlni în turneul semifinal cu LPS Piteşti, CSŞ Sibiu, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Craiova, CSŞ Oneşti şi CSŞ Bacău. Din această formulă de şase echipe doar două se vor califica la turneul final de junioare. „Fetele sunt în formă foarte bună şi se descurcă excelent, motiv pentru care pot spune că avem şanse destul de mari, cam de 95 la sută, să ne calificăm la turneul final”, a adăugat Marius Mărgărit. În perioada 13-15 februarie, voleibalistele de la CNMB se vor deplasa la Lugoj pentru o etapă rezervată cadetelor, unde vor juca împotriva celor de la Craiova, Câmpulung şi Lugoj. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button