Liga IV

Încotro, Olteţul?

DECIZIE / Edilul Constantin Liţoiu nu s-a răzgândit: Olteţul Zătreni nu va mai fi susţinută în retur de Primăria din localitate

În curând, sunt preconizate a începe lucrările la o nouă bază sportivă, care va fi amenajată pe vechiul amplasament, aşa că nu se ştie nici dacă echipa de fotbal va mai avea un teren unde să-şi desfăşoare meciurile de acasă în a doua parte a campionatului. Chiar dacă şi costurile ridicate pentru susţinerea echipei la nivelul Ligii a IV-a reprezintă un motiv pentru primarul Liţoiu din Zătreni de a nu o mai susţine pe Olteţul, aspectul principal care a dus la retragerea sprijinului său este legat, însă, de rezultate. Olteţul nu s-a descurcat în elita fotbalului judeţean aşa cum s-ar fi aşteptat edilul din Zătreni, astfel că acum, dacă mai doreşte să continue la acest nivel, este nevoită să-şi găsească singură soluţii „de criză”.

Constantin Liţoiu a reamintit acest lucru şi acum, la început de an. Dacă gruparea din Zătreni va continua în Liga a IV-a, o va face pe cont propriu. Iar în aceste condiţii, în cazul în care Liţoiu nu se mai implică, este greu de crezut că Olteţul se va putea menţine pentru un timp mai îndelungat la nivelul eşalonului de elită judeţean. Şi dacă ar fi să primească sprijin din altă parte pentru a duce la bun sfârşit acest campionat, poziţia pe care o ocupă în acest moment în clasament, locul 3 din coadă, o transformă pe Olteţul Zătreni într-una dintre favoritele la retrogradare.

Comuna Zătreni a primit aprobare pentru o bază sportivă nouă

Deşi nu-şi mai doreşte pentru moment să se implice în activitatea Olteţului Zătreni, Constantin Liţoiu nu neglijează, însă, sportul. De curând a primit aprobare de la Guvernul României pentru proiectul privind o noua bază sportivă, modernă, astfel că, legat de fotbal, această investiţie va fi prioritatea sa în noul an. De fapt, nu neapărat legat de fotbal, pentru că noua baza sportivă nu va deservi doar iubitorilor sportului-rege. Proiectul cuprinde un teren de mini-fotbal ce va putea fi folosit şi de cei care doresc să joace handbal, tenis sau baschet. Atracţia principală vizavi de acest proiect o reprezintă faptul că noua investiţie va cuprinde, pe lângă parcare sau vestiare moderne şi o instalaţie de iluminat – nocturnă.
Astfel, dacă totul va decurge aşa cum este preconizat şi fondurile vor fi alocate la timp, Olteţul Zătreni nu va fi nevoită doar să-şi găsească un sponsor pentru acest retur, ci şi un teren pe care să-şi dispute meciurile de „acasă”. Asta pentru că noua bază sportivă va fi ridicată pe vechiul amplasament, adică pe terenul din centrul comunei, din spatele şcolii, acolo unde până acum Olteţul şi-a disputat meciurile din campionat. De altfel, şi înainte de a se produce această ruptură dintre primarul Liţoiu şi echipa de fotbal, s-a luat în calcul această idee, astfel că atunci se vorbea de varianta ca gruparea din Zătreni să-şi mute pentru un timp „cuibul” la Fîrtăţeşti sau Bălceşti.
„Dacă va fi cazul, pot să amenajez un alt teren în localitate pentru echipa de fotbal. Ne gândisem deja la o soluţie, dar deocamdată nu vreau să mai ştiu de problemele lor. Când vor învăţa să preţuiască efortul făcut de cineva pentru ei şi vor avea şi rezultate pe măsura implicării pe care am avut-o, atunci poate mai discutăm. Pentru moment nu mai sunt interesat să susţin această echipă”, a menţionat primarul din Zătreni, Constantin Liţoiu, legat de acest aspect.
Simona SIMA

S.O.S. / Echipă de Liga a IV-a, caută sponsor…

Aflând de problemele financiare cu care se confruntă Olteţul Zătreni, unul dintre oamenii care au fost mai mereu alături de această echipă de fotbal, în speţă profesorul Gheorghe Popescu, a ţinut să ne trimită, pe adresa redacţiei, o scrisoare, pe care o redăm în continuare, în care a solicitat sprijinul unui sponsor potent financiar.
 Echipa de fotbal Olteţul Zătreni, participantă în campionatul de elită al judeţului nostru, solicită din partea unui sponsor cu inimă mare o sponsorizare de 50 de milioane de lei vechi, pentru a putea să ducă la bun sfârşit ediţia de campionat 2008-2009 în care este angrenată. Se solicită această sponsorizare deoarece criza financiară ne afectează şi pe noi cei din Zătreni şi ar fi păcat ca după o activitate neîntreruptă în Campionatul Judeţean, de 21 de ani, să nu mai putem participa, având în vedere faptul că fotbalul constituie singura distracţie pentru tinerii din această comună din sudul judeţului. Primind acest ajutor, promitem sponsorului că vom accepta să jucăm în judeţ purtând pe tricou însemnele firmei respective. Mulţumesc anticipat celor care ne vor înţelege. Pentru relaţii se poate contacta primăria comunei Zătreni sau profesorul Gheorghe Popescu
Cu respect, profesorul Gheorghe Popescu din Zătreni

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button