Liga IV

Fotbalişti de calibru sunt aşteptaţi la Ghecon

• trupa antrenată de Emil Popescu se va întări din iarnă cu jucători din ligi superioare

Cu toate că FC Ghecon Lăpuşata are în componenţă unii dintre cei mai valoroşi jucători din campionatul vâlcean, antrenorul Emil Popescu a plănuit deja o serie de achiziţii care să îl scutească de emoţii în cea de-a doua parte a competiţiei. „La începutul anului 2009, vom avea o şedinţă cu patronul Dan Mazilu, pentru a discuta unele aspecte legate de obiectivul nostru. Cu această ocazie, îi voi propune şi câteva achiziţii noi, pentru a întări lotul şi a nu avea emoţii legate de promovarea în Liga a III-a. Am întocmit deja lista cu jucătorii vizaţi de mine şi pe care mi-i doresc la echipă din returul campionatului. Nu le pot da momentan numele, dar ceea ce vă pot spune este că provin din Ligile a II-a şi a III-a şi au destulă experienţă, care ne va fi extrem de utilă în îndeplinirea obiectivului.

Sper ca patronul să susţină această campanie de transferuri, pentru a duce la bun sfârşit ceea ce ne-am propus: prezenţa cu încă o echipă în liga a III-a. Avem forţa necesară îndeplinirii acestui obiectiv şi cred că, din sezonul viitor, vom activa la un nivel superior”, ne-a declarat Emil Popescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button