Diverse

Agenţii economici vâlceni care poluează apele vor fi taxaţi diferenţiat

Recent, la sediul SC Acvarim SA Rm. Vâlcea a avut loc o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost făcute o serie de precizări cu privire la tarifele la apă care vor fi plătite de agenţii economici.
Statele membre UE vor lua în considerare principiul recuperării costurilor serviciilor legate de utilizarea apei, inclusiv a costurilor legate de mediu şi de resurse, având în vedere analiza economică, ce va conţine informaţii suficient detaliate, precum şi principiul „poluatorul plăteşte”. Ţinând cont de acest principiu şi de faptul că nu este normal ca poluatorul să plătească acelaşi preţ pentru metrul cub de apă uzată ca şi un utilizator casnic, s-a stabilit un model de calcul a tarifelor diferenţiate. Cheltuielile ce se efectuează suplimentar în vederea epurării apelor uzate care prezintă încărcări de poluanţi ce depăşesc limitele admise prin legislaţia în vigoare se regăsesc în tarifele diferenţiate.

În funcţie de încărcările şi debitele apei uzate, poluatorii au fost împărţiţi în două grupe de risc astfel:
• Grupa I de risc cuprinde agenţii economici care deversează ape uzate cu un conţinut de CBO5 mai mare decât utilizatorii casnici precum şi un conţinut de poluanţi chimici generali;
• Grupa II de risc cuprinde agenţii economici care deversează ape uzate cu un conţinut de CBO5 ridicat precum şi un conţinut de poluanţi chimici specifici şi toxici.
În urma elaborării fişei de fundamentare, tarifele stabilite sunt: de 0.24 ron/mc pentru grupa I de risc respectiv 0.45 ron/mc pentru grupa II de risc. Tarifele mai sus menţionate au fost aprobate de către ANRSC prin avizul numărul 2791 din 16.05.2008 şi de către Consiliul Local prin HOTĂRÂREA  207/55 din 31/07/08, acestea aplicându-se începând cu luna august 2008. Ca urmare a introducerii noilor tarife se aşteaptă o reducere a încărcărilor cu poluanţi a apelor uzate deversate de către agenţii economici monitorizaţi în reţeaua de canalizare a oraşului. Scopul aplicării acestor tarife diferenţiate este acela de a determina poluatorii să reducă încărcările apelor uzate deversate în reţeaua de canalizare a oraşului, iar acestea sunt în concordanţă cu principiul „poluatorul plăteşte”. De asemenea, se aşteaptă ca agenţii economici să investească în construirea unor mini-staţii de epurare sau staţii de preepurare proprii a apelor uzate ceea ce va duce la diminuarea costurilor şi nu în ultimul rând, la  deversarea în reţeaua de canalizare a oraşului a unor ape uzate cu un conţinut al poluanţilor în limitele impuse de legislaţia în domeniu. Sunt unităţi economice care au deja  staţii de epurare proprii şi la care rezultatele sunt încurajatoare, încărcările cu substanţe organice ale apelor uzate fiind mult diminuate.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button