Liga IV

AS Şirineasa încheie sezonul cu o petrecere şi cu gândul la achiziţii

Primarul Dan Săraru, aşa cum obişnuieşte în fiecare an, va organiza şi acum un banchet pentru jucătorii săi. Rezultatele au fost cele aşteptate, atât în campionat, cât şi în Cupa României, aşa că Mărăcine şi compania merită festinul programat pentru sfârşitul acestei săptămâni, mai exact pentru sâmbătă, 21 decembrie, care se va ţine la căminul cultural din Şirineasa. Ulterior petrecerii va urma o vacanţă binemeritată pentru jucătorii de la AS Şirineasa, antrenorul Costel Gaiţă urmând a suna adunarea în prima duminică de după sărbători, adică pe 18 ianuarie. Atunci primarul speră să aibă şi certitudinea câtorva transferuri.

 „Vor exista în această iarnă echipe care se întăreasc şi altele care slăbesc. Vom încerca şi noi să facem câteva transferuri. Există jucători de Liga a IV-a nemulţumiţi de faptul că nu li s-a dat ce li s-a promis sau rezultatele n-au fost cele la care se aşteptau, iar noi vom încerca să profităm de acest lucru”, ne-a informat, plin de mister, Dan Săraru. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button