Liga V

Doi jucători de la CSR Măciuca, suspendaţi până la sfârşitul sezonului

Echipa de pe locul 12 din seria a II-a, CSR Măciuca, a primit săptămâna trecută vizita Primei Prundeni. Părea a fi un meci disputat, însă cei prezenţi n-au apucat să vadă decât aproximativ 35 de minute din această confruntare, asta pentru că arbitrul Ionuţ Rădulescu a pus capăt partidei înainte de pauză. Totul a plecat de la un gol pe care gazdele au susţinut că l-au marcat regulamentar. Scorul era în acel moment 0-0, deci prin acel presupus gol CSR ar fi trebuit să preia conducerea. Nici asistentul şi nici centralul nu au văzut că mingea ar fi depăşit linia porţii, aşa că au lăsat jocul să continue. N-au fost de acord cu acest lucru gazdele, care s-au repezit la arbitru pentru a-i cere socoteală. De fapt, conflictul fusese anticipat încă de la începutul meciului atunci când jucătorii echipei din Măciuca îl avertizaseră pe Rădulescu să nu comită greşeli.

„L-au atenţionat să aibă grijă cum arbitrează, că ne-a mai «mâncat» un meci, cu Oltul Ioneşti”, ne-a informat un oficial de la CSR. Deci atmosfera era şi aşa destul de tensionată, iar această fază controversată care s-a petrecut nu a făcut altceva decât să amplifice şi mai mult furia pe care măciucarii o aveau vizavi de centralul Rădulescu. Primul care a ridicat palma la arbitru a fost jucătorul Mihai Petre. El l-a înjurat, l-a împins şi l-a lovit pe central, primind pentru acest lucru cartonaşul roşu. În apărarea jucătorului a sărit şi Constantin Zună, care l-a înjurat şi el, bruscându-l, de asemenea, pe Rădulescu. Astfel, arbitrul a considerat că trebuie să întrerupă meciul, asta deşi nu se jucase nici măcar o repriză întreagă. Pe lângă cei doi cărora le-au fost reţinute carnetele de joc după încheierea partidei, Rădulescu l-a mai sancţionat şi pe un al treilea, Marius Cergă, jucător care, deşi avea ca exemplu ce li se întâmplase colegilor săi pentru că l-au agresat pe central, nu s-a abţinut şi i-a cerut şi el socoteală arbitrului.
Faptele celor trei au fost aspru judecate de Comisia de Disciplină. Aşadar, pe lângă faptul că cele trei puncte au fost trecute în contul celor de la Prima Prundeni, echipa din Măciuca i-a pierdut pe doi dintre cei trei jucători eliminaţi pentru mai bine de un campionat. Mihai Petre şi Constantin Zună s-au ales fiecare cu câte 20 de etape de suspendare şi penalitate sportivă. Cu alte cuvinte, aceştia vor reveni pe teren abia în sezonului viitor. Sfârşitul turului de campionat, precum şi întreg returul se vor odihni. Abia începând cu etapa a 3-a, după calculele noastre, ar putea juca din nou fotbal în mod organizat. Asta dacă nu cumva merg la Comisia de Apel şi li se reduce suspendarea. Marius Cergă a scăpat mai ieftin, doar cu 8 etape de suspendare şi penalitatea sportivă, astfel că va mai prinde prima jumătate din returul acestui campionat. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button