Alte sporturi

Pugiliştii de la CS Chimia boxează la Arad

În perioada 27 octombrie – 2 noiembrie, la Arad, se vor desfăşura finalele Campionatului Naţional Universitar, eveniment la care vor fi prezenţi şi sportivii legitimaţi la secţia de box a Clubului Sportiv Chimia Rm. Vâlcea. Este vorba de Mihai Daragiu (care va concura la categoria 54 kg.), Marius Măslin (64 kg.), Gabriel Gelep (69 kg.), Dumitru Epure (91 kg.). Pugiliştii care participă la întrecerea de la Arad sunt pregătiţi de antrenorul Nicu Dobriţoiu. Finalele Campionatului Naţional Universitar vor aduna la start pugilişti din toată ţara, precum şi de la lotul naţional de box, care sunt născuţi în anii 1988, 1989 şi 1990. „Sperăm că vom reuşi să ne întoarcem acasă măcar cu o medalie, nu contează neapărat din ce metal. Spun acest lucru mai ales din cauza faptului că nu vorbim despre orice competiţie, ci despre o finală de campionat naţional, unde vor participa sportivi de performanţă. Nivelul de competitivitate este aşadar unul destul de ridicat”, ne-a precizat Nicu Dobriţoiu. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button