Liga III

Progres pentru Corabia, regres pentru Oltchim

• elevii lui Gaiţă continuă criza

FC Oltchim a suferit o nouă înfrângere în runda de vineri, 10 octombrie. Dacă eşecul din restanţa cu Gaz Metan Craiova a fost oarecum trecut cu vederea, ţinând cont de valoarea adversarului, care s-a dovedit a fi imbatabil în acest campionat, rezultatul negativ consemnat în partida de la Corabia, cu Progresul, dezamăgeşte. Când să ne aşteptăm la o revenire din partea „chimiştilor”, aceştia au dat din nou cu „bâta-n în baltă”. Lipsa de determinare şi-a spus cuvântul. Formaţia din Corabia a dat dovadă de mai multă ambiţie, reuşind să se impună cu scorul de 2-1.

Gazdele şi-au făcut meciul mai uşor din prima repriză când au reuşit să înscrie de două ori după două greşeli în defensiva vâlceană, comise de Creangă şi Stoica. Creangă şi-a răscumpărat, oarecum, greşeală, pe finalul partidei, înscriind golul de 2-1, însă reuşita sa n-a mai avut importanţă pentru Oltchim care a pierdut alte trei puncte importante în economia campionatului. „A fost o partidă între două echipe avide de puncte. Gazdele au avut mai multă voinţă decât noi şi aşa s-au impus. Poate dacă marcam mai repede, reuşeam chiar să egalăm. Dar am redus din handicap pe final şi n-am mai putut schimba soarta partidei”, a spus Gaiţă, dezamăgit, la finalul meciului de la Corabia. Pentru FC Oltchim au evoluat: Vlădoi – Dănuleţ (Amza), Cumpănaşu (Oanţă), Bărbuţ, Creangă, Vasile, Stoica, Marinescu, Tiron, Smedescu (Nicorici), Preda (Răcăreanu). (L.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button