„Municipalii”, la catedră

CSM Rm. Vâlcea – Liberty Oradea 3-0 (2-0)
• elevii lui Alin Artimon au învins categoric una dintre echipele care aspiră la promovarea în prima ligă

După un start slab de sezon, gruparea din Zăvoi a redevenit o forţă de temut în Liga a II-a. Victoria cu „U” Cluj şi remiza de la Internaţional Piteşti au fost completate acum de un succes mai mult decât categoric obţinut în faţa unei echipe care vizează promovarea pe prima scenă a ţării: Liberty Oradea. Aşa cum s-a întâmplat şi în precedentul meci de pe teren propriu, cel cu „U” Cluj, „municipalii” au deschis scorul repede, în minutul 2. După o lovitură de colţ, mingea a fost centrată în careu, iar argentinianul Facundo Talin (foto) a expediat-o în plasa porţii apărate de Bălgrădean (1-0).

Elevii lui Alberto Ortega au replicat imediat, iar în minutul 11 Mărcuş a avut egalarea în picior, însă mingea deviată de acesta din colţul careului de 6 metri a trecut de puţin pe lângă poarta lui Perianu. Impulsionaţi permanent de pe margine de antrenorul Alin Artimon, vâlcenii au mutat imediat jocul în suprafaţa adversă de teren, iar în minutul 24 aveau să se desprindă deja la 2-0: Stromajer a insistat la o minge aflată în posesia fundaşului Străuţ, a recuperat-o, i-a pasat lateral lui Câju, rămas singur cu poarta goală în faţă, iar acesta nu a mai avut de îndeplinit decât o simplă formalitate. Spre finalul reprizei, Chiş a încercat vigilenţa lui Perianu, cu două şuturi de la 30 de metri:  prima oară, portarul vâlcean a reţinut mingea în doi timpi, pentru ca ulterior şutul fotbalistului de la Liberty să nu găsească spaţiul porţii.
„Municipalii” au rămas periculoşi în atac şi după pauză. În minutul 51, Stromajer a executat bine o lovitură liberă de la 25 de metri, pe care portarul Bălgrădean a respins-o în corner de lângă bara laterală, cu o robinsonadă de efect. La jumătatea reprizei secunde, vâlcenii au iniţiat un contraatac rapid, Facundo i-a pasat în adâncime lui Câju, care însă nu a mai ajuns la minge în preajma punctului de la 11 metri. Finalul meciului a găsit Liberty în corzi. În minutul 84, Bălgrădean a avut un reflex de zile mari la min gea trimisă cu capul de Facundo, care se ducea direct în vinclu, pentru ca apoi, în aceeaşi fază, vâlcenii să bâlbâie mingea în careul de 16 metri, fără să reuşească s-o trimită în poartă. În fine, s-a făcut 3-0 în minutul 87: după un contraatac ca la carte, Câju l-a angajat pe noul intrat Grecu, acesta a trecut în viteză de portarul advers, pe care l-a pierdut pe la vreo 25 de metri de poartă şi a marcat apoi cu un şut precis, la firul ierbii.
Rezultatul pare unul drastic, dar confirmă pe deplin diferenţa de forţe existentă între cele două trupe pe teren. CSM Rm. Vâlcea a fost echipa mai inteligentă, mai pragmatică, mai determinată, în timp ce Liberty Oradea, în special după golul primit în minutul 2, a acuzat un oarecare complex de inferioritate, care s-a accentuat după ce „municipalii” au majorat scorul la 2-0. Rezultat pe care orădenii au fost incapabili să-l întoarcă.
Au evoluat pentru CSM: Perianu – Cip. Dinu, Kutlacik, Vişa, S. Popescu (Gârlă ’65), Facundo, R. Dobre, I. Popa (Grecu ’79), Câju, Stromajer (Vătavu ’74), Goge.

Meci cu 13 „galbene” şi 1 „roşu”

În mod evident, cel puţin în etapele desfăşurate până acum în acest tur de campionat, arbitrajele la adresa CSM-ului sunt cât se poate de ambigue, ca să nu zicem potrivnice. În aceeaşi notă s-a încadrat şi prestaţia centralului ploieştean Ionuţ Neagu. Acesta a pierdut jocul din mână încă din prima repriză şi a sfârşit prin a acorda cartonaşe cu duiumul după pauză: nu mai puţin decât 13 avertismente (şase în tabăra vâlceană, alte şapte în cea bihoreană), în plus Liberty terminând jocul în inferioritate numerică după eliminarea lui Lipa pentru cumul de galbene, în minutul 82. Neagu i-a trimis mai devreme la vestiare şi pe tehnicienii celor două echipe, care s-au contrat în minutul 70, atunci când un fotbalist orădean, Tegzes, „un puşti”, aşa cum l-a caracterizat Artimon, l-a înjurat pe antrenorul CSM-ului.

Marius Vizer a plecat dezamăgit

În tribunele Stadionului „Municipal” din Zăvoi, la meciul CSM-ului cu Liberty, s-a aflat şi Marius Vizer. Patronul grupării orădene este o somitate în sport, în prezent, aşa cum se cunoaşte, îndeplinind funcţia de preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Judo. De la Vâlcea, Vizer a plecat însă dezamăgit, prestaţia fotbaliştilor pe care îi plăteşte fiind cât se poate de mediocră. Altfel, printre cei care au urmărit meciul cu Liberty Oradea s-a aflat şi preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu.

Oficial, le merge din ce în ce mai bine!

În mod clar, venirea lui Alin Artimon pe banca tehnică a CSM-ului a schimbat radical faţa unei echipe aparent fără vlagă la începutul sezonului. Şapte puncte în trei etape, totul în urma unor prestaţii cât se poate de bune. Graţie rezultatelor pozitive din ultima perioadă, gruparea vâlceană se află în prezent pe locul 7 în ierarhia Seriei a II-a, la două puncte de Unirea Alba Iulia, ocupanta poziţiei secunde. Practic, dacă nu ar fi fost eşecul de pe teren propriu cu Jiul Petroşani, CSM-ul ar fi fost în prezent pe podium. Chiar şi aşa, echipa vâlceană tinde să devină „o nucă tare” şi să se numere printre protagoniste. Nici nu ar fi de mirare acest lucru: jucători sunt, iar acum nici de antrenor nu se mai poate plânge nimeni!

„Am învins o echipă extrem de incomodă”

Victoria obţinută în faţa celor de la Liberty Oradea, precum şi evoluţia elevilor săi, l-au mulţumit pe antrenorul CSM-ului, Alin Artimon. „Mă bucur pentru rezultat, pentru atitudinea jucătorilor, precum şi pentru dăruirea lor. Am spus încă când am venit la Vâlcea că aceste lucruri se vor vedea la fiecare meci. Este de felicitat întregul grup de jucători, inclusiv cei care au intrat în repriza secundă. Am avut în faţă o echipă incomodă, nu doar greu de învins, ci şi care primeşte goluri foarte rar. M-am uitat pe parcursul acesteia, avea o singură înfrângere până acum, iar în opt meciuri a primit doar cinci goluri. Liberty e o formaţie care se închide foarte bine, ermetică, iar din statistica de anul trecut am observat că aproape 80 la sută din meciuri le-a încheiat cu 1-0 sau 0-0. Inclusiv de aici, de la Vâlcea, a plecat cu 0-0. E bine că începem meciurile bine, mai ales acasă, punem presiune, înscriem repede, iar atunci, automat, jocul se schimbă. Probabil că am fi suferit dacă jocul trena şi nu reuşeam să marcăm. Acelaşi minut 2, aceeaşi acţiune, acelaşi jucător. Înseamnă că nu e nimereală. Sunt nişte mişcări de dislocare, mai ales că adversarul joacă om la om, pe care le facem. Câteodată ne ies, câteodată nu, deci nu înseamnă că va fi mereu aşa”, a spus Artimon la conferinţa de presă de după meci.

„Nu ne gândim la cuvinte care încep cu litera P!”

În stilul său caracteristic, antrenorul Alin Artimon „a aruncat întreaga vină” pentru parcursul din ce în ce mai bun al echipei vâlcene în cârca jucătorilor: „Meritul meu, dacă există, e mai puţin de 1 la sută. «Vina» e a jucătorilor, ei au ieşit dintr-o stare pe care nu o comentez, nu o cunosc şi la care nu e normal să fac referire. De asemenea, toţi cei care sunt implicaţi în bunul mers al acestei echipe au meritele lor, mă refer aici şi la oamenii din conducerea clubului”.
„Trebuie să fim conştienţi că oricând starea de bine care există acum se poate schimba după un rezultat negativ. Ideal ar fi să prelungim cât mai mult această evoluţie pozitivă, iar până în iarnă să adunăm cât mai multe puncte. Atunci putem trage prima oară linie şi să vedem ce am făcut şi ce putem face în continuare. Mi-e teamă ca rezultatele să nu o ia înaintea jocului, ceea ce e foarte posibil să se întâmple. De aceea, trebuie să evaluăm corect fiecare meci, să nu ne gândim decât la ce partida care urmează, nicidecum la alte cuvinte care încep cu litera P (n.r.: promovare)! Nu trebuie să ne emoţionăm prea mult, ci să ne vedem de treabă în continuare. Cu paşi mărunţi, iar atunci când pierdem, şi sper să fie cât mai târziu, să avem aceeaşi strategie. Să analizăm şi să mergem mai departe, să nu facem nuntă după o victorie şi dramă după o înfrângere”, a adăugat apoi tehnicianul CSM-ului. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button