Liga IV

AS Şirineasa, cu paşi repezi spre podium

După ce a reuşit să treacă cu bine de două meciuri grele, în care a avut ca adversare formaţii cu reale şanse la primul loc, a urmat acum pentru formaţia lui Dan Săraru o partidă, la prima vedere, mai lejeră. Flacăra Horezu a avut rezultate oscilante în acest campionat, pierzând de trei ori, însă reuşind să şi câştige în aceeaşi măsură, două dintre meciuri terminându-le la egalitate. Gruparea lui Chelcea a demonstrat, însă, de-a lungul timpului, că reprezintă o formaţie care-şi vinde scump pielea atunci când joacă pe teren propriu. Un exemplu bun poate fi şi meciul cu Ghecon, din debutul acestui sezon. Tocmai prin prisma acestor lucruri, chiar dacă din punctul de vedere al locului ocupat, AS Şirineasa era favorită, partida era deschisă oricărui rezultat. Iar acest lucru a fost demonstrat şi pe teren.

A fost un meci încrâncenat, s-a jucat pe contre, primele ocazii avându-le gazdele. O bară şi o situaţie de singur cu portarul, ratată de Flacăra, au atenţionat gruparea din Şirineasa, care s-a lăsat dominată în primele 20 de minute ale întâlnirii. A echilibrat până la urmă jocul reuşind chiar să preia avantajul prin Marinescu. Chiar dacă a preluat conducerea, formaţia antrenată de Costel Gaiţă a continuat să aibă un meci greu. Flacăra i-a pus probleme, dar şi arbitrul Vlaşcu, cel care, în opinia primarului Dan Săraru, a refuzat formaţiei din Şirineasa cel puţin două penalti-uri, la Nedelcu şi Răducea. În ciuda acestor aspecte, oaspeţii au reuşit să mai înscrie o dată, în debutul reprizei secunde, prin Nedelcu. Gazdele au redus din handicap, marcând pentru 2-1 în minutul 65, astfel că finalul se anunţa incendiar. Aşa a şi fost, cu ratări şi de o parte şi de cealaltă, ale oaspeţilor venite pe contraatac. S-a terminat, însă, partida cu scorul de 2-1 pentru AS Şirineasa care, o dată cu acest succes, intră şi ea în lupta pentru podium. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button