Liga IV

A doua victorie consecutivă pentru Cozia

• echipa din Călimăneşti a învins lejer codaşa clasamentului

După un debut slab de sezon (în şapte etape, Cozia nu avea în cont decât un singur punct), echipa din Călimăneşti tinde să se redreseze, lucru evidenţiat de faptul că elevii lui Gabriel Mangalagiu au punctaj maxim în ultimele două runde. Succesul împotriva celor de la Conexin Runcu (2-1 în deplasare) a fost completat miercuri, în etapa intermediară a Ligii a IV-a, de încă o victorie: 5-0 cu Victoria Frânceşti.
Cozia nu a întâmpinat prea mari probleme în a se impune în faţa codaşei ierarhiei. Încă din primele 45 de minute, echipa lui Mangalagiu punctase deja de patru ori, iar soarta meciului era decisă. Eroul partidei avea să fie Mitrea, în special pentru că a realizat un hat-trick, primul la acest nivel din cariera lui. Aşa cum era de aşteptat, la final, antrenorul Gabriel Mangalagiu a apreciat că Adrian Mitrea poate fi declarat pe bună dreptate jucătorul acestui meci, însă a menţionat că „al doilea cel mai bun jucător de pe teren” a fost Marius Pufu.

„Am încredere maximă în talentul tinerilor fotbalişti”

Cele două victorii consecutive din ultimele etape au readus aşadar Cozia pe linia de plutire, echipa din Călimăneşti fiind interesată în mod special ca la finele acestui sezon să evite retrogradarea. „Am la dispoziţie jucători tineri, aşa că durează ceva timp până ce îi voi aşeza pe drumul bun, iar atunci când acest lucru se va întâmpla în mod sigur altele vor fi şi rezultatele. Deocamdată, sunt mulţumit pentru felul cum se mobilează, dar mai ales mă bucur că nu lipsesc de la antrenamente. Au doar 17-18 ani, dar arată meci de meci că dispun de calităţile obişnuite ale unor mari fotbalişti. Sunt sigur că odată cu trecerea timpului vor căpăta şi experienţa necesară pentru a face faţă la orice nivel competiţional. Am încredere maximă în talentul lor!”, ne-a precizat Gabriel Mangalagiu, deloc îngrijorat de startul nefast al echipei pe care o pregăteşte.
Pentru Cozia urmează un meci extrem de dificil, la Brezoi, acolo unde vor da piept cu o grupare aflată în criză de puncte, care alternează evoluţiile bune cu cele slabe, dar care e departe de pretenţiile unei echipe capabilă să se bată pentru un loc pe podium. Poate tocmai de aceea, Cozia se gândeşte să smulgă puncte preţioase de la Brezoi. „Obiectivul meu este clar: vreau să câştig fiecare meci. Cu această premisă îmi trimit mereu jucătorii pe teren”, a concluzionat antrenorul Coziei.
 Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button