Editorial

Toti sunt prietenii presedintelui. Eu nu!

Toţi sunt prietenii preşedintelui. Eu nu!

de Florin Mănoiu

   După o campanie electorală mult prea cuminte în comparaţie cu ceea ce s-ar fi aşteptat multă lume să vadă înainte de alegerea noului preşedinte al AJF Vâlcea, s-a încheiat şi scrutinul la capătul căruia s-a înregistrat, spun eu, o mare surpriză. Şi, când spun asta, mă bazez pe opiniile exprimate liber în dialogul cu redactorii noştri de către reprezentanţii cu drept de vot ai echipelor de fotbal. Noi am prezentat şi un „clasament” întocmit pe baza celor spuse de către interlocutorii noştri. De ce, oare, ne-au spus una, dar au votat alta?

   Principalul motiv ar putea fi, cred eu, dorinţa de a se pune bine cu presa. Nu puţini au fost cei care au afirmat că îl votează pe Dumitru Lovin, iar ca motive au invocat, printre altele, faptul că este apropiat de publicaţia noastră. Alţii, din sudul judeţului, au afirmat că îl vor vota pe Sandu Şocu motivându-şi opţiunea prin faptul că şi-a făcut datoria cât a lucrat la AJF, că a fost aproape de echipe în momentele grele, că le va aduce echipament şi mingi gratis, că este un bun reporter şi reflectă realitatea din fotbalul judeţean căutând adesea soluţii la problemele echipelor. Cam aceleaşi lucruri le-au spus şi primarii din unele localităţi, extaziaţi de faptul că după dialogul cu Dumitru Lovin au văzut în acesta un bun preşedinte al AJF Vâlcea.

   Despre Mihai Persu au făcut unele afirmaţii atât de răutăcioase încât, sincer să fiu, regret acum că nu am avut la mine un reportofon şi să-i înregistrez. Le-aş fi publicat toate opiniile lor spuse aşa, prieteneşte, pentru a-i determina să ne precizeze ce i-a făcut, dintr-o dată, pe unii, să opteze pentru un preşedinte de AJF despre care afirmau, cu lejeritate, cel mai adesea că e arogant, că e incapabil, că este implicat în lucruri dubioase din fotbalul vâlcean sau că are un program electoral hazardat. Drept pentru care daţi-mi voie să cred că indivizii, veseli şi bine dispuşi când au aflat că a câştigat Mihai Persu, sunt atât de alunecoşi, atât de nesinceri şi de cameleoni încât, dacă voiam să aflăm cine sunt cei 34 care l-au votat pe Dumitru Lovin, din 34 de răspunsuri maximum cinci-şase ar fi avut curajul să recunoască. Ori, între un „prieten” pervers şi linguşitor sau un „duşman” sincer şi deschis, e de preferabil să-ţi alegi a doua variantă. Mihai Persu va trebui să spună de aici înainte cam ceea ce a putut spune Lovin imediat cum s-au numărat voturile: „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă feresc şi singur!” Timpul îmi va da dreptate destul de repede. Staţi numai să înceapă campionatul! Acum toţi sunt prietenii preşedintelui, pentru că e o lege nescrisă şi nedreaptă în care slugile şi incapabilii se pun bine cu cei puternici. Iar presa, care e presă, nu poate fi slugarnică. De aceea, dincolo de orice amiciţie personală, în fotbalul vâlcean nu pot să fiu prietenul preşedintelui AJF indiferent cum îl cheamă, dar pot să-i fiu aproape atunci când vrea să facă lucruri bune. Succes învingătorului, onoare învinşilor!

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button